Vondrousova, câştigătoarea de la Wimbledon, a urcat 32 de locuri. Begu, cel mai bine clasată, iar Halep a coborât un loc

Marketa Vondrousova, câştigătoarea turneului de la Wimbledon, a urcat 32 de poziţii în clasamentul WTA şi este pe locul 10, cu 3106 puncte.

Ons Jabeur, învinsă de Vondrousova în finală, se menţine pe locul 6, cu 4846 de puncte.

Dintre jucătoarele din România, cel mai bine clasată este Irina Begu, locul 31, cu 1382 puncte. Begu a coborât un loc.

Sorana Cîrstea este pe locul 32, cu 1316 puncte, după o urcare de cinci poziţii, iar Ana Bogdan a urcat opt locuri şi este pe 49, cu 1072 puncte.

Simona Halep, suspendată provizoriu de mai multe luni pentru dopaj, a coborât un loc şi este pe 55, cu 1000 de puncte.

Lider în clasamentul WTA este în continuare poloneza Iga Swiatek – 9315 puncte, urmată în top 3 de belarusa Arina Sabalenka – 8845 şi de sportiva din Kazahstan Elena Rîbakina – 5465.

Stiri recente

David Popovici, patru medalii de aur la Campionatul Național

David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot...