Simona Halep: Nu sunt 100% pregătită pentru meciuri oficiale

Liderul WTA, Simona Halep, vorbeste intr-un interviu acordat celor de la Game, Schett and Mats despre schimbările din echipa sa, abordarea ca lider mondial și despre pregătirea dinaintea primului mare șlem.

Despre pregătirea sa:

„Toată luna decembrie m-am antrenat intens, câte două ore pe zi. Nu e mult, dar a fost un nivel foarte intens. Am fost în sală în fiecare zi pentru spatele meu, cât și pentru picioare, dar nu este la fel ca în meciuri. Este total diferit, iar aici [în Australia] am venit târziu, nu sunt 100% pregătită pentru meciuri oficiale, așa că a fost greu pentru mine. Mi-am asumat riscul și sunt fericită”

Despre abordarea ca #1 mondial și având 9 adversare pentru supremație:

„Sincer, nu am simțit presiunea nici măcar în prima zi când am preluat numărul 1 mondial. Nu am simțit presiunea, ci am trăit momentul. Trebuie să-mi placă și să-mi dea încrederea de care am avut nevoie. Poate că de aceea am câștigat în sfârșit un titlu de Mare Șlem după atâtea finale pierdute. Acum sunt în cel mai bun moment al meu. Am terminat doi ani la rând ca lideră mondială și nu am de ce să mă plâng. Asta este personalitatea mea și nu se va schimba, fiindcă mă simt normal. Sunt o fată normală iar tenisul este doar un sport. Dacă pot să fac lucruri mărețe, ok, este un bonus în viață”

Despre schimbările din echipa ei de antrenori:

“Partenerul meu de joc, Vasile [Antonescu], este cu mine și este român. Am crescut împreună încă de când eram copii. El mă ajută puțin pe teren, iar în rest am aceeași echipă. Fizioterapeutul meu, Andrei [Cristofor], și antrenorul Teo [Cercel]. Ei sunt cu mine în fiecare zi și le mulțumesc că suportă totul pe parcursul meciurilor mele. Am o echipă bună, chiar dacă Darren [Cahill] nu mai este cu mine oficial. El este încă apropiat nouă și vreau să îi mulțumesc pentru asta”, a declarat Simona Halep.

Numarul 1 WTA, o va întalni sâmbăta, în cel de al treilea tur la Australian Open pe Venus Williams. Meciul este vital pentru românca, deoarece poate decide pe viitor dacă are sau nu să mai fie liderul clasamentului WTA.

(de Teodor Chiriac)