Free Porn
xbporn
london escortsbuy instagram followersbuy tiktok followers

Salah – Benzema, SuperDuelul care poate decide finala Liverpool – Real Madrid

Unitatea şi forţa grupului sunt elementele care îţi asigură constanţă şi un parcurs optim spre câştigarea unui trofeu, dar în momentele cheie individualităţile sunt cele care contează. Finala Ligii Campionilor dintre Liverpool şi Real Madrid readuce în prim-plan duelul care ne-a fost „furat” în 2018, dar şi un duel al generaţiilor.

Descoperă oferta Superbet pentru finala Liverpool – Real Madrid şi alege inspirat!

Salah vs. Benzema: Revanşa „regelui” din Egipt

Liverpool şi Real Madrid se reîntâlnesc în ultimul act al competiţiei după finala din urmă cu patru ani, atunci când „galacticii” triumfau la Kiev. În acea finală, Salah, poate cel  mai în formă jucător de la acea vreme, părăsea terenul după doar jumătate de oră, accidentat. Tot în acea finală, Benzema, cu un mare ajutor din partea lui Karius, era cel care „debloca” meciul. Salah a revenit la un an distanţă, marcând în finala cu Tottenham, dar rana emoţională din meciul cu Real a rămas deschisă şi acum este momentul revanşei.

Salah a fost jucătorul-cheie al lui Liverpool din faza grupelor, marcând în cinci din cele şase meciuri ale „cormoranilor”, inclusiv câte o „dublă” cu FC Porto şi Atletico Madrid. În total, egipteanul a punctat de opt ori în acest sezon de Liga Campionilor şi a oferit două assist-uri în „dubla” din semifinale cu Villarreal.

Karim Benzema nu doar că este jucătorul care a stat la baza revenirilor miraculoase făptuite de Real Madrid în acest sezon, dar atacantul francez a decis să se ia la trântă şi cu recordurile stabilite de Cristiano Ronaldo în competiţia „stelelor”.

Benzema a marcat 15 goluri în acest sezon de Ligă în 11 partide jucate. Recordul absolut este deţinut de Cristiano Ronaldo, care a înscris 17 goluri într-un singur sezon. Iar francezul se simte şi dator. Din cele patru trofee câştigate în Liga Campionilor cu Real Madrid, el a contribuit în finală doar la ultimul, la cel cu Liverpool.

Salah sau Benzema, pe cine mizezi? Vezi aici Cotele Speciale pentru SuperDuelul marcatorilor! Nu uita că datele din pagina statistici jucător te pot ajuta să iei o decizie cât mai înţeleaptă şi informată.

Mane vs. Vinicius: Pericolul vine din flancul stâng

Chiar dacă Salah este golgheterul lui Liverpool în Liga Campionilor, contribuţia lui Sadio Mane din acest sezon este, de asemenea, de luat în seamă. Senegalezul a ieşit la rampă fix în momentul în care a fost nevoie, atunci când Salah a intrat într-o scădere de formă. Din cele cinci goluri marcate de Mane în acest sezon european, trei dintre ele au venit din faza sferturilor de finală. Practic, golurile lui Mane din „dubla” cu Villarreal au facilitat prezenţa lui Liverpool în finală, iar senegalezul este pregătit să puncteze din nou decisiv, aşa cum a făcut-o şi în finala din 2018.

În celălalt flanc stâng, al lui Real Madrid, aşteaptă brazilianul Vinicius, care va bifa prima prezenţă într-o finală de Liga Campionilor, la doar 21 de ani. Saltul de formă al lui Vini jr. poate fi considerat unul dintre marile câştiguri ale lui Real din acest sezon. Doar în Liga Campionilor, brazilianul a oferit nu mai puţin de şapte pase decisive, iar atunci când nu-şi serveşte colegii, poate şi să marcheze: A înscris 20 de goluri în acest sezon, în toate competiţiile.

Experimentatul Mane sau tânărul Vinicius, cine va face diferenţa în finala Liverpool – Real Madrid? Vezi aici Cotele Speciale pentru acest SuperDuel!

Stiri recente

Zidul Galben la meciul României cu Lituania din Liga Naţiunilor

Suporterii sunt invitaţi să vină îmbrăcaţi în galben pentru a susţine echipa naţională, luni, la meciul cu Lituania, din...