”Investiția în infrastructură conduce la beneficii sociale și economice multiple” – conferinţă FRF şi UEFA

0
644

Federația Română de Fotbal a găzduit conferința de lansare a studiului ”Beneficiul social al investiției în fotbal”, realizat în parteneriat cu Federația Suedeză de Fotbal și cu UEFA.

O premieră în România, studiul a prezentat o analiză detaliată a impactului participării populației la activitățile legate de fotbal și aduce o nouă perspectivă asupra beneficiilor pe care investițiile durabile în fotbal le generează în economie, societate, sănătate și performanță sportivă. Concluzia studiului este că investiția în infrastructură conduce la beneficii sociale și economice multiple.

O cifră relevantă din studiu este că fiecare jucător de fotbal din România produce un impact socio-economic de 1057 de euro. Studiul mai spune că dacă s-ar investi anual doar 19,7 euro în fiecare nou practicant de fotbal, acesta ar aduce un beneficiu de 1167 euro în economie, sănătate, impact social și performanță. Întregul studiu îl puteți găsi AICI.

Răzvan Burleanu, președinte al FRF și gazda evenimentului, a punctat obiectivul conferinței: ”Federația Română de Fotbal continuă eforturile de sporire a numărului practicanților, dar, de la un punct încolo, nu mai sunt suficiente doar resursele federației. Ne dorim să atragem în acest proiect social guvernanții României și autoritățile locale pentru a crea infrastructura sportivă care să permită o dezvoltare accelerată. Sperăm ca aceste eforturi să fie valorificate în beneficiul fotbalului și al societății românești”.

Karl-Erik Nilsson, Președintele Federației Suedeze de Fotbal și Prim-vicepreședinte UEFA, a prezentat audienței de la Casa Fotbalului importanța studiului: ”UEFA GROW a dezvoltat un model de impact social din investiție (Social Return on Investment – SROI). Consiliul Europei și Organizația Mondială a Sănătății, printre alții, au aprobat acest document. Rezultatul este un model SROI care oferă asociațiilor naționale o nouă înțelegere asupra valorii fotbalului la nivel local, asupra viitoarei sale dezvoltări și asupra viitorului impact care se poate obține prin investiții adiționale”.

Paul Stănescu, viceprim-ministru al Guvernului României, a declarat că statul român are un plan de dezvoltare a infrastructurii sportive: ”Fotbalul este un fenomen social, de mare impact în societate. În programul de candidatură asumat pentru organizarea EURO 2020 există și construirea și modernizarea a 400 de terenuri de fotbal la nivel național. Lucrăm la aceste terenuri, care vor fi de trei tipuri: o bază cu teren de fotbal, unul de minifotbal și un altul de fotbal, o bază care include un teren de fotbal și unul de handbal sau, pentru mediul rural, o bază care conține doar un teren de handbal multifuncțional. Obiectivul este ca în următoarea perioadă să avem un teren în fiecare municipiu reședință de județ”.

Au mai avut expuneri pe tema conferinței Vasile Dâncu, sociolog, și Tim Crabbe, consultant agenția ”Substance”, partener UEFA.

Studiul a fost realizat prin modelul UEFA GROW SROI (Social Return On Investment) care utilizează o multitudine de surse solide de informații și date calitative și cantitative colectate de la nivelul unui număr de 55 de asociații și federații naționale. Datele au fost analizate și validate de un grup consultativ de experți format din academicieni și specialiști în fotbal.