Hagi, lăudat în presa internațională! Academia sa e comparată cu celebra La Masia

Presa spaniolă laudă liderul din SuperLigă, Farul Constanța, și pe managerul clubului, Gheorghe Hagi.

„Farul Constanța, echipa fostului internațional român Gică Hagi, fost jucător la Real Madrid și FC Barcelona, încheie anul în poziția de campioană de iarnă a României, cu doar două înfrângeri și un punct avans față de actuala campioană, CFR Cluj, antrenată de fostul fundaș al lui Chelsea, Dan Petrescu.

Hagi este proprietarul și antrenorul acestei echipe istorice a Constanței, de pe litoralul Mării Negre, club la care a debutat ca fotbalist și la care a revenit în 2021, când aceasta a fuzionat cu Viitorul, pe care o înființase în 2009 cu scopul de a pregăti tineri jucători pentru a revitaliza fotbalul românesc”, scrie AS.com.

Academia Hagi e comparată cu La Masia, academia Barcelonei

„De la înființare, Viitorul a câștigat un titlu de campioană, o Cupă și o Supercupă a României și speră ca anul acesta să câștige pentru prima dată campionatul sub brandul istoric Farul.

Cu un model inspirat de La Masia, academia Barcelonei, proiectul lui Hagi a propus numeroși tineri fotbaliști, mulți făcând parte acum din naționala României. Cel mai de succes produs al lor este propriul fiul al lui Hagi, Ianis, care evoluează la echipa scoțiană Glasgow Rangers”, au mai scris spaniolii.

Stiri recente

Mircea Lucescu: Cu Bosnia este un joc extrem de important

Selecţionerul Mircea Lucescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că meciul cu Bosnia va fi extrem de dificil, subliniind...