Gică Hagi a vorbit, în premieră, despre varianta ca titlul să fie cucerit de Farul: „Să ne luaţi în calcul”

Farul Constanţa a învins-o pe Universitatea Cluj cu scorul de 2-0 (1-0), sâmbătă, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 14-a a Superligii de fotbal.

Liderul a reuşit a cincea victorie consecutivă în campionat prin golurile marcate de Alexi Pitu (31) şi Andrei Artean (51).

Farul, care nu a primit gol în ultimele trei partide, a bifat a zecea victorie în acest sezon şi a cincea consecutivă pe teren propriu.

Gică Hagi a vorbit, în premieră, despre varianta ca titlul să fie cucerit de Farul: „Să ne luaţi în calcul”

Universitatea venea după cinci meciuri fără înfrângere în Superligă, trei victorii şi două egaluri.

FARUL: Aioani – Sîrbu, Larie, M. Popescu, Kiki (Borza 68) – Artean, Băluţă (Doukoure 68), Grameni (Casap 68) – Alibec, L. Munteanu (Torje 78), Pitu (Sali 78). ANTRENOR: Gheorghe Hagi

U CLUJ: Iliev – Chipciu, Fl. Ilie (Piţian 46), Ispas, Briceag – Bic (Thiam 46), Romario Pires, I. Filip – Vlădoiu (A. Bălan 62), L. Fulop, Haită (Hofman 62). ANTRENOR: Eugen Neagoe

„Mai avem două meciuri grele (n.r. cu Rapid şi FC U Craiova). Dacă ieşim bine, atunci luaţi-ne în calcul. Am început bine sezonul, vedem cum terminăm, suntem abia la început, trebuie să luăm puncte la fiecare meci, să ne batem pentru ele. Încercăm să creăm o mentalitate de învingător aici la Constanţa.

Am făcut un meci complet, chiar dacă nu am fost atât de fini cu mingea, dar fără minge, defensiv, am făcut un meci foarte, foarte bun. Echipa a făcut un efort extraordinar, jucătorii au alergat, au fost conectaţi, au avut o determinare foarte bună, nu le-am dat nicio şansă adversarilor.

Pitu s-a maturizat. Mi-a răspuns, am avut o muncă de făcut cu el doi ani, a trebuit să-i cresc personalitatea. Acum e bărbat, sezonul ăsta e unul dintre cei mai buni. Alibec e un jucător valoros, întotdeauna a fost un jucător valoros. Împreună cu echipa încercăm să dăm un randament foarte bun”, a spus Gică Hagi.

Stiri recente

CFR Cluj l-a achiziţionat Filippo Falco, mijlocaş ofensiv italian

Clubul CFR Cluj a anunţat, pe site-ul oficial, că a obţinut serviciile mijlocaşului ofensiv italian Filippo Falco. Crescut la academia...