Game World oferă burse pentru studii aprofundate studenților la psihologie

Începând din acest an universitar, Game World România oferă burse pentru studenții la Psihologie, la toate nivelele de studiu: licență, masterat și doctorat.

Una dintre cele mai importante acțiuni de CSR pe care le va organiza compania Game World România în acest an este un program de burse dedicat studenților de la facultățile de Psihologie.

Mai exact, începând din acest an universitar Game World oferă burse pentru toate nivelurile de studii, licență, masterat și doctorat – unor tineri care aleg sa studieze Psihologia și să se specializeze în studiul, prevenirea și tratamentul adicțiilor.

„Bursele Game World” reprezintă o inițiativă în premieră, fiind pentru prima dată când o companie din domeniul jocurilor de noroc se implică direct într-un proiect CSR orientat către susținerea educației și a învățământului.

Astfel, Game World își aduce contribuția la formarea unor psihologi care să studieze și să se specializeze în prevenirea și tratamentul dependențelor.

”Cu o activitate de 20 de ani în România, Game World este una dintre cele mai apreciate companii din industria jocurilor de noroc din țara noastră. În tot acest timp, reputația companiei s-a construit pe grija față de toate categoriile noastre de public – clienți, angajați, parteneri, autorități etc. Pe lângă campaniile de informare pe care le organizăm permanent încercăm să venim mereu și cu acțiuni noi, iar noul program de burse dedicate studenților la Psihologie este încă un proiect în acest sens.”, spune Attila Otto Török, managerul Game World București Mall Vitan.

„Inițiativa noastră a fost bine primită în mediul universitar, astfel că ne pregatim să selectăm primii beneficiari ai Burselor Game World dintre cei care vor începe să studieze la facultățile de Psihologie în acest an. În plus, vom selecta și bursierii la nivelurile de Masterat și Doctorat dintre cei care își vor alege specializarea în studiul adicțiilor” a declarat Andrei Frimescu, Director Marketing și Comunicare Game World România.

Stiri recente

România s-a calificat în grupele principale ale Campionatului Mondial, după victoria cu Serbia

Naţionala de handbal feminin a României a învins, la Herning, în grupa E, reprezentativa Serbiei, scor 37-28 (19-13) şi...