test

Federer: Sunt foarte fericit

Roger Federer a vorbit pentru New York Times despre pierderi și recenta sa retragere, dar a menționat că este fericit.

„Am pierdut ultimul meu meci de simplu (împotriva Polonezului Hurkacz, în sferturi la Wimbledon în 2021). Am pierdut ultimul meu meci de dublu (cu Nadal la Laver Cup din Londra). Mi-am pierdut vocea deoarece am ţipat să încurajez echipa.

Am pierdut ultima dată ca echipă. Mi-am pierdut locul de muncă, dar sunt foarte fericit. Sunt bine. Sunt foarte bine. Ironic este că toată lumea se gândeşte la sfârşituri fericite, ca în basme, nu? Şi pentru mine aşa a fost, dar în moduri despre care nu am crezut că este posibil”.

Federer a pus capăt, la 23 septembrie, la Londra, unei cariere de legendă, după mai mult de 20 de ani în circuitul ATP. Federer a făcut echipă cu eternul său rival,Rafael Nadal, în ultimul meci din carieră, la turneul Laver Cup.

Federer şi Nadal au fost învinşi de americanii Jack Sock şi Frances Tiafoe, scor 4-6, 7-6 (2), 11-9, în două ore şi 14 minute.

Stiri recente

Valentin Mihăilă: Este visul oricărui copil să fie la Euro

https://youtu.be/xZ6g5yBG2T8Valentin Mihăilă este foarte fericit să joace pentru naţionala României la Euro-2024, afirmând că acesta este visul oricărui copil...