Clubul Rapid a reacționat după ce Cristina Neagu a fost înjurată de fanii giuleșteni! „Galeria a intrat în conflict cu persoana Cristina Neagu”

La meciul dintre CSM București și Rapid București, 31-24, Cristina Neagu a fost înjurată de suporterii giuleșteni.

Rapidiștii au declarat că scandalul cu Neagu a fost legat de persoana acesteia. Cristina a lăsat să se înțeleagă că Rapid a câștigat titlul cu jocuri de culise.

„Depăşindu-şi cu mult statutul de jucătoare, Cristina Neagu a avut repetate ieşiri publice în care a acuzat direct sau voalat clubul Rapid pentru titlul câştigat sezonul trecut.

Dincolo de lipsa de respect faţă de istoria şi tradiţia clubului Rapid, lăsând la o parte şi absenţa fair play-ului, aceste declaraţii repetate nu doar că au inflamat atmosfera, dar au şi reuşit să jignească şi să întristeze în acelaşi timp fetele noastre care au reuşit o performanţă uluitoare în sezonul trecut.

Colegele de meserie ale Cristinei Neagu. Poate dacă presa ar fi atras atenţia asupra acestor ieşiri ale jucătoarei Neagu, poate dacă CSMB ar fi avut o poziţie publică pe subiect, în raport cu angajata sa, poate dacă FRH ar fi reacţionat aşa cum a făcut-o ieri, tensiunea nu ar fi escaladat.

Pentru că aşa cum finanţarea publică vine la pachet cu obligaţii, şi statutul de bun naţional atrage după sine obligaţii de conduită publică. Atât în afara terenului (vezi exemplele de mai sus), cât şi pe parchet.

Acolo unde, pentru a te bucura de respectul total al publicului, prestaţia sportivă (mai mereu la superlativ) trebuie completată de un comportament la acelaşi nivel. Comportament de care noi, rapidiştii, în confruntările directe cel puţin, am fost văduviţi (cu regretul provenit din uriaşa admiraţie pentru sportiva Neagu admitem asta).

„Galeria Rapidului nu a intrat în conflict cu marea handbalistă Cristina Neagu, ci cu persoana Cristina Neagu”

Nu analizăm dacă înjurăturile sportivei Neagu au fost la adresa rapidiştilor, la adresa arbitrilor sau a observatorilor. Ne dorim respect din ambele părţi, indiferent de numele celui în cauză” arată Rapid.

„Inutil de precizat, CS Rapid nu încurajează şi nu şi-a dorit sub nici o formă un conflict între suporterii Rapidului şi Cristina Neagu. Cum la fel de inutilă e şi precizarea că doar un necunoscător al fenomenului ar putea pune la îndoială valoarea handbalistică şi sportivă în general a Cristinei Neagu.

Ceea ce considerăm exagerat şi chiar manipulator este prezentarea tendenţioasă a evenimentelor: galeria Rapidului vs un bun naţional (Cristina Neagu). În primul rând pentru că atunci când în materie de handbal spunem bun naţional, pe noi, rapidiştii, gândul ne duce în primul rând la Rapid.

Rapid este nu doar o instituţie, ci un nume sacru nu doar în handbalul românesc, ci în sportul românesc în general.

Cu tot respectul cuvenit oricărui mare sportiv, nicio individualitate nu poate fi plasată mai presus decât un club istoric al României. În al doilea rând, pentru că galeria Rapidului nu a intrat în conflict cu marea handbalistă Cristina Neagu, ci cu persoana Cristina Neagu.

Pentru a înţelege mai bine diferenţa, oferim un exemplu – fiscul spaniol nu a intrat în conflict cu marele, uriaşul fotbalist Messi, ci cu contribuabilul cu acelaşi nume. Ne-am oprit la acest exemplu, pentru că şi noi apreciem sintagma Neagu – Messi al handbalului” au mai scris aceștia.

„Suporterul rapidist a fost abuzat”

„Rapid şi CSMB s-au întâlnit de 4 ori în acest sezon. De 3 ori în Sala Polivalentă şi o dată în sala Giuleşti. Ultimele două partide, ambele cu CSMB în calitate de club gazdă (în campionat şi respectiv în Cupa României) au reprezentat din perspectiva organizării un abuz la adresa suporterilor Rapidului.

Atât CS Rapid, cât şi CSMB sunt cluburi în care bugetul este, în mare parte, asigurat din bani publici. La CS Rapid înţelegem nu doar responsabilitatea administrării acestui buget, ci şi obligaţiile pe care o finanţare publică le aduce în ceea ce priveşte interacţiunea cu cetăţeanul (fie el suporter sau simplu spectator).

În ciuda faptului că cele două meciuri mai sus menţionate au reprezentat evenimente publice, organizate de o instituţie publică, suporterul rapidist (mulţi dintre ei cetăţeni ai Bucureştiului şi deci contribuabili la bugetul din care este finanţat CSMB) a fost abuzat şi discriminat prin măsurile de organizare luate de clubul gazdă” e comunicatul clubului.

Stiri recente

Halep lipseşte şi de la turneul de la Madrid, pentru care primise wild card

Simona Halep nu va participa la turneul de categorie WTA 1000 Mutua Madrid Open, pentru care a primit wild...