A fost calculat GOAT, anume cine este cel mai bun tenismen din toate timpurile. Ce poziție ocupă Ilie Năstase în acest clasament.

Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic au marcat ultimii 20 de ani  prin rezultatele excepționale  înregistrate de-a lungul timpului. Începând cu 2015, cei trei au câștigat împreună 25 de titluri importante, alcătuind podiumul celor mai mari tenismeni din toate timpurile.
Întrebarea care se pune este cine este de fapt cel mai mare tenismen din toate timpurile?
Există un calcul matematic care să ofere răspunsul la întrebarea: Cine e GOAT-ul din tenis. E vorba despre un program prin care succesele acestora din tenis sunt proiectate prin calcul matematic, informează eurosport.ro.

FEDERER, NADAL SAU DJOKOVIC? TITLUL DE GOAT ÎN TENIS, STABILIT DE MATEMATICIENI

https://i.eurosport.com/2022/07/15/3411238.png
Statisticienii și matematicienii au creat o listă dedicată dezbaterii GOAT, în care au pus bazele unui sistem de punctaj. În cadrul căruia se iau în considerare Grand Slam-urile, care aduc cele mai multe puncte, anii încheiați pe locul 1, săptămânile petrecute pe locul 1. Și timpul petrecut în Top 5 pe lista ATP, dar și recordul întâlnirilor directe dintre cei mai mari rivali.
Conform calculelor, Novak Djokovic este pe primul loc, cu 987 de puncte, Roger Federer este al doilea, cu 930, în timp ce Rafael Nadal este doar al treilea, cu 885 de puncte.
Urmează Jimmy Connors, Ivan Lendl, Pete Sampras, John McEnroe, Bjorn Borg, Andre Agassi, Rod Laver, Boris Becker, Stefan Edberg. Iar dintre jucătorii de tenis în activitate, doar Andy Murray se află în Top 30, pe locul 13. Ilie Năstase e singurul român aflat în această ierarhie. Nasty ocupă locul 16, cu 228 de puncte.