MAGIA APEI INFORMATE editia XXIX

De ce culorile s-au născut toamna?

Vă invităm ca să  aflati la cea de-a douăzecişinoua ediție a evenimentului “Magia apei informate”, susținut de AQUA Carpatica, ca să învăţăm arta de a ne desena sufletul.

Art terapia  şi culorile emoţiilor   

Joi, 31 octombrie 2019, orele 19:00,

 Str. Alex. Magatti nr 9, Bucuresti  

Invitați:   Ileana Vlăduț – terapeută BFRP remedii florale Bach 

“Fiecare om îşi pictează viaţîn culorile sufletului.  Este în sine o adevarată artă  să  ne punem pe hȃrtie emoţiile cele mai profunde, pe care nici nu le conştizam, dar pe care desenul le aduce la suprafaţă. Aplicabilă oricui, ca o variantă blȃndă şi usoară, terapia prin artă  aduce conştientizări rapide şi directe, reamintindu-ne cine suntem cu adevărat în spatele măştilor– Ileana Vlăduț – terapeută BFRP remedii florale (http://perfectlotus.ro).

Evenimentul lunar “MAGIA APEI INFORMATE” este organizat de Clubul Media (clubulmedia.ro) și Portalul PR Spiritual TOT CEEA CE ESTE (totceeaceeste.ro).

Stiri recente

David Popovici a câştigat titlul naţional la 50 m liber

David Popovici a câştigat, la Otopeni, titlul naţional al României pe anul 2024, în proba de 50 de metri...