Fotbalul la foc automat pentru “moftul” Qatar 2022

Fotbalul la foc automat pentru “moftul” Qatar 2022. Campionatele de top ale Europei și Liga Campionilor vor stoarce la maxim fotbaliștii înainte de “Mondial”

(de Mihai Igiroșanu)

Experimentul FIFA ne pun pe masă câteva săptămâni în care meciurile de fotbal se vor derula într-un ritm amețitor, aproape ca în fotbalul virtual. Sezonul competițional pe care fotbalul european îl parcurge va fi unul absolut dat peste cap în aceste două luni.

Apropierea primului Campionat Mondial de fotbal din istorie programat pe timp de iarnă, 21 noiembrie – 18 decembrie, atrage o avalanșă istovitoare de meciuri în campionatele importante și competițiile continentale intercluburi.

De exemplu, majoritatea ligilor de top își vor desfășura ultimele runde înainte de startul turneului final din Qatar în jurul datei de 14 noiembre, iar până atunci etape se vor succede așa de amețitor încât și bookmaker-ii caselor de pariuri vor avea mari probleme cu alegerea cotelor.

Pentru prima dată de la înființare, Liga Campionilor nu va bifa nicio pauză între etape. A treia rundă, recent încheiată în această săptămână, dar și etapele 4, 5 și 6 vor rula neîncetat până în “buza” CM din Qatar.

Victimele acestei avalanșe de fotbal sunt, evident, jucătorii, care nu-și vor găsi liniștea nici după încheierea turneului final. Spre exemplu, cei foarte mulți care evoluează în Anglia se vor întoarce la echipele care îi plătesc imediat după ce părăsesc competiția de la Doha.

Turneul final se încheie, așadar, pe 18 decembrie, dar Premier League se reia pe 26 decembrie, cu tradiționala etapă de Boxing Day, din a doua zi a Crăciunului. Deși nimeni nu-și dorește, să ne așteptăm la destule accidentări și multiple scandaluri între cluburile cu greutate și Federațiile care le folosesc jucătorii.

Singurii fericiți ai acestei situații sunt casele de pariuri și jucătorii/clienții lor. Pregătiți-vă de fotbal la minut!

Stiri recente

Neymar va relua antrenamentele pentru a joca în optimi cu Coreea de Sud

Neymar, care nu a jucat din cauza unei entorse la glezna dreaptă în partida cu Camerun, la CM Qatar,...