“Odată ce începi să vezi rezultatele, devii dependent.”

0
992

Numele meu este Dima Darius-Georgian, am 23 de ani, iar citatul menționat anterior pentru mine a fost startul unui nou stil de viată.

Pentru mine, sportul a inceput ca o necesitate, iar ulterior a devenit pasiune și un hobby pe care mi l-am propus să îl practic toată viata.

Am inceput să practic sportul din necesitate, deoarece fiind în perioada adolescenței cântăream peste 100 de kilograme, iar dorința mea era de a slăbi.

 

Trăim într-o societate în care oamenii pun în primul rând eticheta după modul în care arați, iar cu această situație cred ca s-au confruntat multe persoane.

 

Doream să fiu un nou “EU”, doream să fac acea mare schimbare astfel încât să îmi demonstrez în primul rand mie că pot, dar și oamenilor din jur. Situația nu a fost una plăcută, fiind numit mereu “gras”, însă consider că toate aceste răutați, inclusiv frustrarea mea asupra modului în care arătam și a modului în care eram privit, au dus la nașterea motivației și ambiției care m-au ajutat să îmi schimb stilul de viață. Din punct de vedere fizic, în prezent, sunt într-o continua evoluție, nefiind complet satisfăcut de rezultatele pe care le am, întotdeauna dorindu-mi mai mult.

Tot procesul de slăbire a durat aproximativ 6 luni, timp în care am slăbit 35 de kilograme. Recunosc, nu a fost atât de simplu, însa cu suficientă ambiție, determinare și îndrumare din partea cuiva specializat, consider că este un obiectiv ce poate fi atins de oricine. Mă antrenam în fiecare dimineață, practicând Tenis de Camp și alergând, dar totodată aveam grijă și de alimentație. Ulterior, după procesul de slăbire, am introdus în viata mea Fitness-ul.

 

Am început să practic Fitness-ul și să merg la sala de forță pentru prima oară acum 6 ani, când încă eram în perioada liceului. Timp de 2 ani am mers la sală, fiind la un nivel de începător, încercând să acumulez cât mai multe cunoștințe de la fiecare persoană care se afla la un nivel de cunoștințe superior comparativ cu al meu. În decursul acelor ani am învatat o parte din tehnicile și exercițiile necesare care m-au ajutat să am un aspect decent, ținând cont că de la tiparul “gras” ajunsesem la tiparul “prea slab”.

 

Dapă o pauză de cațiva ani, timp în care nu am continuat cu Fitness-ul, iar metabolismul meu înca nu era reglat și începusem să nu mai acord atât de multă importanță alimentației, am început să mă îngras din nou, ajungând la greutatea de aproximativ 90 de kilograme.

 

În urmă cu 2 ani, în luna Martie, am reînceput să tin o dietă strictă și șă mă reapuc de sală. Ambiționarea și motivarea mea au fost datorate temerii mele de a nu ajunge în același loc din care am plecat.

 

Pană să îmi reintru in forma, mi-a fost greu și de multe ori am avut intenția de a renunța, însă de fiecare dată îmi reaminteam de ce am început și  unde îmi doresc să ajung, iar această gândire mi-a oferit încrederea că voi reusi, fiind și mai determinat în a-mi atinge scopul. În decursul acestor ani m-am dedicat Fitness-ului în totalitate, iar dorința s-a transformat în pasiune.

 

Dacă îți dorești ceva cu adevărat, trebuie să lupti pentru acel lucru și să întelegi ca nu există cale de mijloc. Pot spune acest lucru deoarece l-am experimentat pe pielea mea. Trebuie din start să îti setezi anumite asteptări și să fii conștient că nu se va întampla imediat ceea ce iți propui și că lucrurile necesită timp. Trebuie să îti modifici obiceiurile ce sunt un impediment în calea schimbarii stilului de viata si sa iti dedici timpul activitatii fizice pentru a avea rezultatele dorite. Trebuie să îti găsești motivarea și să ai ambiția necesară de a face anumite schimbari pe care le vrei de la tine. Nu este usor, însă totul este posibil când crezi în forțele tale. De aceea voi crede în continuare în citatul mentionat la începutul articolului, pentru că din moment ce vezi rezultate, o să fii din ce în ce mai determinat. În această situație mă aflu și eu, dorindu-mi în continuare mai mult.

 

În decursul acestor ani, m-am experimentat și am acumulat cunoștiintele necesare și importante din domeniul Fitness-ului, ajungând de la stadiul de începator, la stadiul de avansat. În prezent, în urma unui stil de viață activ, sănătos și a faptului ca sunt dedicat in totalitate Fitness-ului, metabolismul meu este reglat și pot spune că într-adevar am devenit un nou “EU”.

 

Cea mai recentă realizare a mea este faptul că am urmat cursurile de pregătire pentru a deveni Personal Trainer (Instructor de Fitness) din cadrul Asociatiei Succes in Educatie si Sport. În urma acestor cursuri, cunoștințele mele despre Fitness s-au aprofundat, atât pe partea de Antrenamente Functionale (Crossfit) cat si pe partea de Antrenamente pentru Masa Musculara (Bodybuilding) datorită echipei de profesioniști cu care am lucrat. La terminarea acestor cursuri, am devenit acreditat pentru poziția de Personal Trainer (Instructor de Fitness) fiind la începutul unei noi cariere.

 

In continuare, îmi urmez pasiunea, dorind să mă experimentez și să îmi largesc aria de cunoștințe în acest domeniu, ajungând la stadiul de profesionist.

Totodată, îmi doresc ca atât eu cât și povestea mea să fie o sursă de motivare și de inspirație pentru oricine își dorește să facă o schimbare în acest sens.