Manchester City – Manchester United, derby nebun în Premier League. Nouă goluri în cel mai tare meci al etapei!

Manchester City, campioana en titre a Angliei, a învins-o pe teren propriu, cu scorul de 6-3, pe rivala Manchester United, în derby-ul etapei a 9-a din Premier League.

Norvegianul Erling Haaland (34, 37, 64) şi englezul Phil Foden (8, 44, 73) au reuşit câte un hat-trick pentru City, iar pentru oaspeţi au marcat brazilianul Antony (56) şi francezul Anthony Martial (84, 90+1 – penalty).

Haaland, transferat în această vară de Manchester City de la Borussia Dortmund, a ajuns la un total de 14 goluri în Premier League, fiind liderul clasamentului golgheterilor.

Manchester City ocupă locul secund în clasament, cu 20 de puncte, la o singură lungime în spatele liderului Arsenal Londra, în timp ce Manchester United se află pe poziţia a şasea, cu 12 puncte.

Rezultate:
Sâmbătă
Arsenal Londra – Tottenham Hotspur 3-1
Au marcat: Partey (20), Gabriel Jesus (49), Xhaka (67), respectiv Kane (31 – penalty).

Southampton – Everton 1-2
Au marcat: Aribo (49), respectiv Coady (52), McNeil (54).

Liverpool – Brighton 3-3
Au marcat: Firmino (33, 54), Webster (63 – autogol), respectiv Trossard (5, 18, 83).

Bournemouth – Brentford 0-0

Fulham – Newcastle United 1-4
Au marcat: Reid (88), respectiv Wilson (11), Almiron (33, 57), Longstaff (43).

Crystal Palace – Chelsea Londra 1-2
Au marcat: Edouard (7), respectiv Aubameyang (38), Gallagher (90).

West Ham United – Wolverhampton 2-0
Au marcat: Scamacca (29), Bowen (54)

Manchester City – Manchester United 6-3
Au marcat: Foden (8, 44, 73), Haaland (34, 37, 64), respectiv Antony (56), Martial (84, 90+1 – penalty).

Duminică se mai dispută partida Leeds United – Aston Villa, în timp ce luni este programată întâlnirea Leicester City – Nottingham Forest.

Clasament:
1. Arsenal Londra 21 puncte (8 jocuri)
2. Manchester City 20 p (8 j)
3. Totteham Hotspur 17 p (8 j)
4. Brighton 14 p (7 j)
5. Chelsea Londra 13 p ( 7 j)
6. Manchester United 12 p (7 j)

Stiri recente

Gianni Infantino a găsit în sfârșit un fotbalist mai mare decât Pele: Donald Trump, singurul om care poate câștiga Cupa Mondială fără să alerge

Gianni Infantino demonstrează din nou că imaginația sa nu are limite, mai ales când vine vorba de protocol, imagine...