Te asteptam si pe retelel sociale

Creații

Gen Z, invitată să se bucure de joc împreună în Liga #PepsiPlayToInspire

Sponsor oficial UEFA Champions LeaguePepsi îi inspiră pe toți să facă parte din Liga #PepsiPlayToInspire și să se bucure împreună de fenomenul care înconjoară acest sport.

Prin campania Pepsi: Play To Inspire, brandul invită GEN Z să se bucure de fotbal pe gustul lor: în mod social și creativ, lăsându-și amprenta unică.

„Provocarea pentru noi a fost să vedem cum putem să fim relevanți pentru acest segment, mai puțin interesat de fotbal, și considerăm că am găsit un drum valoros – GEN Z consideră că eșecul este un lucru bun, din care poți învața pentru că ieși din zona de confort. Așa că, pe plan local am preluat progresul prin încurajarea consumatorilor să își lase amprenta într-un mod unic, un element comun cu zona fotbalului, dar și cu zona de pasiune atât de importantă pentru campania Pepsi Play To Inspire. Această campanie este încă o piatră de temelie prin intermediul căreia promovăm autenticitatea și curajul, valori care fac parte din ADN-ul Pepsi și cu care vom înainta în interacțiunile cu consumatorii”, spune Ioana Petrovici, Brand Manager Pepsi

Jocul trece la nivelul următor cu Ianis Hagi, care îi va inspira pe tineri să intre în Liga Pepsi Play To Inspire. Lui Ianis i se vor alătura și fotbalista Teodora Meluță, dar și alți content creators care să-i inspire pe oameni să participe la bucuria generală.

Cei care răspund provocării Pepsi și se lasă inspirați de fotbal pot câștiga superpremii: una dintre cele 2 PlayStation 5, sau una dintre cele 5 experiențe VIP alături de echipa Farul Constanța, cât și șansa de a apărea în aftermovie-ul campaniei alături de toți cei care au curajul să încerce fotbalul în felul lor.

Litere volumetrice Volumetrii din alama Banner Oferta de Pret Montaje si decorari materiale publicitare Panouri publicitareSistem pop-up spider Roll-up - https://www.atlasms.ro/

Revista Sport Magazin (sportm.ro) este o publicație a trustului de presă Clubul Media Business


Email: contact@clubulmedia.ro

Telefon: 0744525607

PENTRU A OBȚINE REZULTATELE DORITE ÎN SEO ȘI BRAND-AWARENESS COMANDĂ ADVERTORIALE PREMIUM CU LINK-URI DOFOLLOW CĂTRE SITE-UL TĂU ÎN CELE PESTE 150 DE SITE-URI INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE ALE TRUSTULUI DE PRESĂ CLUBUL MEDIA BUSINESS, PRINTRE CARE:


https://businessphilosophy.ro


https://sportm.ro


https://sportprofit.ro


https://totceeaceeste.ro


https://superprofit.ro

O publicație a Clubului Media Business.      

Recomandarea noastra: