Gala Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00

Gala oficială „Nadia Comăneci – 50 de ani de la prima notă de 10.00” a avut loc vineri seară, la Palatul Parlamentului. A fost evenimentul central al Anului Nadia, dedicat de COSR celei mai cunoscute gimnaste din istorie şi moştenirii sale în sportul mondial.

„Sper ca acest an să aducă multă încredere în generaţia tânără şi o continuitate a acestei moşteniri extraordinare”, a spus Nadia pe scenă, extrem de emoţionată.

Ea le-a mulţumit tuturor celor care i-au fost alături în carieră şi în viaţa personală.

Nadia a primit din partea COSR Trofeul Perfecţiunii, Trofeul Nadia 50.

La rândul său, Nadia Comăneci, i-a oferit alături de Covaliu celebrei antrenoare Marta Karolyi Colanul de Aur, cea mai înaltă distincţie acordată de COSR.

Kirsty Coventry, preşedinta Comitetului Internaţional Olimpic, a transmis un mesaj video pentru Nadia în cadrul galei: „Dragă Nadia, felicitări imense. Îţi transmitem cele mai calde gânduri”, a spus ea.

Preşedintele de onoare al CIO, Thomas Bach, a ţinut pe scenă un discurs în care la rândul său a elogiat-o pe Nadia: „Când ai de-a face cu Nadia ai face bine să înveţi două cuvinte: Da, Nadia. Te iubim ca pe o prietenă minunată, îţi mulţumim pentru tot ce ai realizat”, a spus el.

Spyros Capralos, preşedintele EOC, a spus câteva cuvinte în limba română: „Nadia, 10-le perfect continuă să ne inspire pe toţi. Te iubesc, Nadia. Felicitări, România”.

Un moment inedit al galei a fost cel în care Nadia Comăneci a cântat pe scenă împreună cu Loredana.

În sală s-au aflat, între alţii, selecţionerul naţionalei de fotbal, Gheorghe Hagi, şi fostul lider WTA Simona Halep, cărora Nadia Comăneci le-a mulţumit de pe scenă pentru prezenţă.

La eveniment, alături de Mihai Covaliu, preşedintele COSR, George Boroi, secretarul general al COSR, membrii Comitetului Executiv al COSR şi personalităţi ale sportului românesc, Nadia şi soţul ei Bart Connor, au fost Thomas Bach, preşedintele de onoare al CIO, Spyros Capralos, preşedintele EOC, Morinari Watanabe, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Gimnastică, şi numeroase personalităţi ale Mişcării Olimpice internaţionale.

De asemenea, printre invitaţi s-au numărat Marta Karolyi, fosta antrenare a Nadiei, Nellie Kim, fosta principală rivală a Nadiei, care a cucerit trei medalii de aur şi una de argint la JO 1976, precum şi foste colege de echipă ale Nadiei – Teodora Ungureanu, Emilia Eberle, Dumitriţa Turner, Marilena Vlădărău; gimnastele Ecaterina Szabo, Lavinia Agache, Mihaela Stănuleţ campioane olimpice la Los Angeles 1984, tripla campioană olimpică de la Seoul Daniela Silivaş, prima campioană mondială absolută din gimnastica românească Aurelia Dobre, gimnastele Cristina Bontaş, Gina Gogean, Mirela Paşca, Maria Neculiţă, Simona Amînar, Andreea Răducan, Maria Olaru, Claudia Presecan, Loredana Boboc, Cătălina Ponor, Monica Roşu, Silvia Stroescu, Daniela Sofronie, Sandra Izbaşa, Larisa Iordache, Diana Bulimar.

Stiri recente

FCSB învinge în prelungiri, 2-1 cu Dinamo, şi merge în Conference League

FCSB a învins, în deplasare, scor 2-1 după prelungiri, formaţia Dinamo, în barajul pentru calificarea în Conference League.Dawa a...