Flotila România Centenar va naviga pe râurile Europei

Campania Flotila România Centenar, proiect de promovare a României în orașe europene 2018-2019, inițiat de ICR Londra și Asociația “Ivan Patzaichin-Mila 23”, a început.

Cu prilejul sărbătoririi Marii Uniri, campania își propune să promoveze turismul cultural în România în 2018 și 2019, prin expunerea pe râurile Europei a unei flotile de șase ambarcațiuni, reprezentând regiunile ce au format în 1918 România Mare: Țara Românească, Dobrogea, Moldova, Basarabia, Bucovina și Transilvania. Campania se va derula în 2018 la București pe Dâmbovița, la Tulcea pe Dunăre, la Londra pe Tamisa – sub forma Regatei Marii Uniri, și în 2019 la Paris, pe Sena.

O sursă de inspirație pentru campanie a fost vizita prințului Charles al Marii Britanii la Muzeul Satului din București, unde acesta și-a manifesta interesul și admirația pentru bărcile tradiționale construite în Deltă, ca parte reprezentativă a patrimoniului românesc.

Cele șase ambarcațiuni sunt realizate de către Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 cu meșteri locali din Delta Dunării, în conformitate cu condițiile de navigație pe râul Tamisa.

Partenerii în acest proiect lansează astăzi o campanie de strângere de fonduri, pentru a putea construi câte o barcă dedicată fiecăreia dintre cele șase regiuni. Flotila va oferi publicului informații cultural-turistice privind regiunile României. Ambarcațiunile vor constitui punctul de atracție atât pe apă, în timpul festivalurilor, paradelor navale și regatelor, cât și pe uscat, unde vor fi expuse în timpul evenimentelor culturale. Fiecare regiune în parte va beneficia de promovare individualizată, în context istoric dar mai ales prin transpunere în modernitate și evidențierea potențialului turistic.

Povestea realizării bărcilor va prezenta legătura dintre apă, tradiție și barcă, și modalitatea de a aduce această conexiune în modernitate prin implicarea unor campioni ai sporturilor nautice, în frunte cu Ivan PATZAICHIN.

Stiri recente

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală la Rouen

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală ale turneului WTA 250 de la Rouen. Ruse (26 de ani, 83...