Te asteptam si pe retelel sociale

Ştiri

Dan Petrescu a fost prezentat oficial la Kayserispor

Dan Petrescu a fost prezentat oficial luni în funcția de antrenor principal al clubului turc Kaiserispor.

”Sunt foarte fericit să fiu aici. Niciodată nu am fost primit la fel de frumos aici. Mie-mi place să risc, cine nu riscă, nu poate avea succes. Am jucat fotbal 20 de ani, am lucrat în multe țări. Campionatul Turciei este foarte puternic. Cel mai important pentru noi în momentul de față este să adunăm puncte. Obiectivul nostru este să aducem clubul în top. Cel mai important lucru acum este să avem spirit de echipă. Se va vedea asta la primul meci cu mine. Vom reuși să salvăm echipa de la retrogradare fără întăriri, iar anul viitor vom avea obiective mai înalte”, a declarat Dan Petrescu.

Dan Petrescu, care a semnat un contract valabil un an și jumătate, cu opțiune de prelungire pentru încă un sezon, va debuta la Kayserispor sâmbătă, de la ora 15:00, împotriva lui Gaziantep, fosta echipă a lui Marius Șumudică.

Kayserispor este pe locul 18, din 21 de echipe, în Turcia, cu 16 puncte acumulate în 17 runde.