Academicianul român care a dezlegat enigmele sportului

(de Romeo Chiriac)

Multă lume se întreabă de ce sportivii negri castiga majoritatea medaliilor din atletism? Sau de ce inotatorii cu pielea alba domina bazinul de natatie? În ultima vreme, numai sportivii mult mai înalti si mai grei urca pe podiumul de premiere

Am scris încă de acum 11 ani AICI și AICI despre cercetătorul roman care a dezlegat aceste enigme. Este vorba de Adrian Bejan, fost baschetbalist de performanta, profesor la Duke University. Care a devenit o somitate in lumea stiintei.

Bejan este pozitionat intre primii 100 de cercetatori ai lumii, a primit 16 titluri Honoris Causa de la 11 universitati din lume. A lucrat proiecte pentru US Air Force si este membru de onoare al Academiei Române.

Adrian Bejan s-a nascut în 1948, la Galati, si a facut parte din lotul de tineret al nationalei de baschet a Romaniei pana la varsta de 19 ani. Fosta extrema tricolora spune că baschetul l-a format ca om. Și l-a ajutat enorm in obţinerea rezultatelor in stiinta. Celebritatea la nivel mondial i-a adus-o descoperirea legii constructale, care se aplica şi în sport.

Francezii, care au pus primii in aplicare legea constructala descoperita de Bejan, au spus despre ea ca «descrie inteligenta naturii». Aceasta se bazeaza pe principiul potrivit căruia toate lucrurile de pe planeta curg, tinzand spre perfectiune. Teoria este folosită în Occident la construirea cartierelor rezidenţiale, amenajarea fluviilor sau fluidizarea traficului urban.

Publicaţia „Science et Vie“ l-a elogiat pe român pentru teoria constructală, pe care a intitulat-o „cheia formelor perfecte din Univers“. Profesorul Bejan a demonstrat ca fiintele cu dimensiuni mai mari, indiferent ca traiesc pe uscat, in apa sau in aer, reusesc sa se mişte mai repede decât cele de mici dimensiuni.

Iar această teorie a aplicat-o şi în sport, cifrele arătând că sprinterii mai rapizi au o conformaţie mai mare şi că mărimea conferă şi viteză. Iar în studiul său de specialitate se arată că media de înălţime a înotătorilor a crescut în ultimul secol cu 11,4 centimetri. Iar media alergătorilor de 100 metri plat a crescut cu 16,2 centimetri.

Iar asta, în condiţiile în care, în toată această perioadă, media de înălţime a oamenilor a crescut cu nici cinci centimetri. În timp ce populaţia SUA, care la un moment dat era cu peste 10 cm mai înaltă decât media olandezilor, nu a mai crescut deloc în înălţime în ultimii 25 de ani!

Bejan a ajuns la concluzia că performanţele sportivilor sunt direct proporţionale cu înălţimea şi greutatea. Și, cu cât aceştia sunt mai grei şi mai înalţi, cu atât rezultatele sunt mai bune. El susţine că acest model de creştere poate fi prezis cu ajutorul teoriei constructale.

Bejan este de părere că ar trebui să se introducă categorii de greutate pentru concurenţii de pe pista de atletism. Sau din bazinul de nataţie, categorii cum există la haltere, la box sau la lupte. Bejan anticipeză că recordurile de viteză vor continua să aparţină numai sportivilor mai înalţi şi mai grei. Bejan a demonstrat că ombilicul (buricul) reprezintă secretul dominaţiei sportivilor negri în cursele de atletism şi al albilor în nataţie.

În urma analizelor efectuate în ultima sută de ani atât în atletism, cât şi în nataţie, Bejan a demonstrat ştiinţific rolul buricului în aerodinamica sportivilor albi şi negri. Atât la nataţie, cât şi la atletism. În fizionomia sportivilor de origine africană, centrul de greutate al corpului este mai sus decât cel al concurenţilor lor de origine europeană, ceea ce le oferă un avantaj la sprint.

Locomoţia este un proces continuu de cădere spre înainte, iar o masă care cade de mai sus, cade mai repede“, explică Bejan. Asta, în contextul în care atleţii africani au picioarele mai lungi decât cei europeni. Ombilicul lor fiind poziţionat cu trei centimetri mai sus decât la albi.

Acest avantaj al taliei sportivilor de culoare, de 3 la sută faţă de persoanele cu pielea albă, le oferă un plus de 0,15 secunde la fiecare pas al sprintului. Căci pot „cădea“ mai repede spre sol în timpul alergării. În bazin însă, înotătorii albi au avantajul unui tors mai lung decât cel al persoanelor de culoare. Pentru că ombilicul lor este mai jos.

„Cel care face un val mai mare avansează mai repede şi, cu cât torsul său este mai lung, cu atât valul este mai mare. Ceea ce se transpune în viteză crescută. Europenii au un tors, în medie, cu trei procente mai lung decât cel al persoanelor de culoare. Ceea ce le conferă un avantaj de viteză de 1,5 la sută într-o piscină“. Explică profesorul Bejan.

Iar asiaticii, deşi au torsul la fel de lung ca europenii, sunt învinşi de multe ori de albi, deoarece sunt mai scunzi şi pierd din viteză. Ultimii 25 de campioni ai recordurilor mondiale la atletism au fost negri. În timp ce înotătorii albi au deţinut recordul mondial la 100 m liber din anul 1922. „Albii şi negrii nu sunt competitori la acelaşi nivel când concurează în bazin sau pe pista de alergare.

Ceea ce e un dezavantaj într-un mediu, este un avantaj în celălalt“, spune profesorul. Bejan a declarat pentru publicaţia The Daily Telegraph că a avut emoţii cu privire la publicarea studiului său. Și că ar regreta specularea sa în vreun fel.

(foto: www.dukemagazine.duke.edu)

Stiri recente

Cozmiuc şi Bejan, medalie de aur la dublu rame la CM de canotaj

Echipajul de dublu rame (M2-), compus din Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, a cucerit medalia de aur la CM...