Câte persoane au fost rănite în timpul primei curse cu tauri din Pamplona

Cel puţin cinci persoane au fost rănite în timpul primei curse cu tauri  în cadrul Festivalului San Fermin din Pamplona. Însă rănile suferite de cele cinci persoane nu au fost provocate de coarnele taurilor.

Cinci bărbaţi tineri au fost transportaţi la spital cu vânătăi şi contuzii. Unul dintre tineri, de 25 de ani, avea o vânătaie în zona capului, care s-a produs în urma unei căzături.

Festivalul organizat în memoria sfântului patron al oraşului Pamplona, San Fermin, are loc pentru prima dată în acest an după ediţia sa din 2019. În 2020 şi în 2021, festivalul a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus.

La Pamplona vor mai avea loc opt curse cu tauri . În fiecare dimineaţă, şase tauri de luptă, dintre care unii cântăresc peste 600 de kilograme. Precum şi câţiva boi îmblânziţi, aleargă alături de turişti pe străduţele înguste din centrul vechi al oraşului Pamplona. Până la o arenă în care sunt organizate coride în cursul serii.

Numeroși tineri sunt accidentaţi în fiecare an în timpul acestei curse desfăşurate pe o distanţă de 825 de metri. Considerată un veritabil test de curaj, la care participă predominant bărbaţi tineri. Din 1924, au fost înregistrate şi 16 decese, cel mai recent fiind raportat în 2009.

În 2022, la fel ca în anii trecuţi, asociaţiile pentru protecţia animalelor au protestat faţă de organizarea evenimentului. Ancorat în tradiţiile locale încă de la prima sa ediţie din 1591, dar care a devenit controversat în ultima perioadă chiar şi în Spania.

În pofida criticilor, Festivalul San Fermin atrage mii de turişti din lumea întreagă, veniţi în special din Europa, SUA.

Stiri recente

Ana Bogdan a câştigat turneul WTA Parma Ladies Open

Ana Bogdan a câștigat turneul WTA 125 Parma Ladies Open, după ce a învins-o în finală pe slovaca Anna...