Transferul anului la Rapid

Venit în Giuleşti în luna septembrie, Costin Lazăr s-a integrat perfect în echipa lui Răzvan Lucescu

2006 i-a adus lui Costin Lazăr transferul mult dorit, pe care îl aştepta de cîţiva ani. „A fost un an pe care îl pot descrie printr-o axă bine-rău-bine. Am fost surpriza campionatului trecut cu Sportul, dar am fost retrogradaţi, iar în cele din urmă am ajuns la Rapid”, spune Lazăr. Mijlocaşul a avut un retur excelent cu Sportul Studenţesc, ratînd în ultima etapă locul trei, care asigura calificarea în Cupa UEFA. în final s-a mulţumit cu locul patru, dar decizia Federaţiei de a trimite în liga a doua gruparea din Regie i-a dat peste cap planurile jucătorului în vîrstă de 25 de ani. Preţul solicitat de Vasile Şiman pentru a-i da drumul a speriat în primă fază cluburile interesate de cel poreclit Mendieta. într-un final, patronul Sportului s-a înţeles cu George Copos, iar în luna septembrie „studentul” a devenit rapidist cu acte în regulă.

în septembrie şi-a împlinit visul

„Nu mă mai aşteptam să plec nicăieri. începusem sezonul în liga secundă şi mă obişnuisem cu ideea că acolo voi rămîne, cel puţin pînă în iarnă. Ce a însemnat pentru mine acest transfer? Un lucru incredibil. Am plecat de la o echipă mică şi am ajuns să evoluez în grupele Cupei UEFA”, descrie Costin Lazăr peripeţiile sale pînă să îmbrace tricoul alb-vişiniu. „Mendieta” s-a integrat perfect la noua sa echipă, iar jocul Rapidului a început să crească o dată cu titularizarea sa. Suporterii giuleşteni l-au remarcat imediat şi l-au adoptat, mijlocaşul devenind extrem de repede unul dintre favoriţii tribunelor. Etapa cu numărul 13 i-a purtat noroc jucătorului. în meciul cu CFR Cluj, fostul „student” a spart gheaţă şi a marcat primul său gol pentru Rapid, contribuind la victoria cu 3-1 din derby-ul ceferiştilor.

Vrea la naţională

Cu toate acestea, Lazăr rămîne cu un mic regret. „îmi pare rău că nu am revenit la echipa naţională. A fost partida amicală cu Spania, şi chiar am sperat că voi fi convocat. Pe moment, am fost trist, dar mi-a trecut repede, nu am cum să mă supăr. ホn 2007, sper să evoluez mult mai bine, şi poate atunci mă va chema şi pe mine domnul Victor Piţurcă , 絜cheie Costin Lazăr povestea unui an nebun.

Ovidiu Ionescu

„Mendieta” din Giuleşti

în ultimii ani, Sportul Studenţesc a produs pe bandă rulantă jucători pentru echipele puternice din Liga întîi. După golgheterii Gigel Bucur şi Ionuţ Mazilu, de la gruparea din Regie a plecat şi Costin Lazăr. Mijlocaşul în vîrstă de 25 de ani a impresionat în ultimele sezoane, dar accidentările s-au ţinut scai de el.
în urmă cu cinci ani, Costin s-a operat de menisc, în momentul în care intrase în vizorul Stelei şi al Rapidului. Şi-a revenit repede şi a ajuns chiar în echipa naţională, dar la mijlocul sezonului 2004-2005 a suferit o fractură de stres şi a fost nevoit să ia o pauză de patru luni. Nu a renunţat însă, iar campionatul trecut a fost, alături de Mazilu, cel mai bun jucător de la Sportul Studenţesc. Dar a venit o nouă lovitură pentru Costin Lazăr, o dată cu retrogradarea grupării din Regie.
Valoarea lui şi insistenţa lui Răzvan Lucescu pe lîngă patronul George Copos l-au adus la Rapid. La noua sa echipă, Lazăr a jucat la fel ca la Sportul, adică aproape perfect, şi blondul mijlocaş nu mai este „Mendieta” din Regie, ci „Mendieta” din Giuleşti.

Stiri recente

Cristiano Ronaldo vrea să ajungă la 1000 de goluri înscrise în carieră

Cristiano Ronaldo, de la Al-Nassr, a declarat că mai are ca obiective în carieră, să ajungă la 1000 de...