Sinner a devenit la Roma cel mai tânăr jucător care câştigă toate cele nouă titluri Masters 1000

 Jannik Sinner a câştigat turneul de la Roma şi a devenit, la 24 de ani, cel mai tânăr jucător care câştigă toate cele nouă turnee ATP Masters 1000.

Liderul clasamentului mondial, Jannik Sinner (24 de ani) l-a învins pe norvegianul Casper Ruud (27 de ani, locul 25 ATP) în finala de la Roma, în două seturi, scor 6-4, 6-4. Cu această victorie, Sinner a stabilit două borne importante ale carierei sale şi ale istoriei tenisului: este primul italian, după Adriano Panatta, în 1976, care se impune în Openul Italiei, dar a devenit al doilea jucător din istorie, şi cel mai tânăr, care a câştigat toate cele nouă turnee Masters 1000.

Sinner a reuşit această performanţă în mai puţin de trei ani. Celălalt jucător care a câştigat toate Masters-urile 1000 este Novak Djokovic, căruia i-au trebuit unsprezece ani să ajungă aici, la vârsta de 31 de ani.

Pentru Jannik Sinner, turneul de la Roma a fost al cincilea trofeu cucerit în acest an, după Indian Wells, Miami, Monte Carlo şi Madrid.

Stiri recente

Sâmburești, lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna mai 2026

Domeniile Sâmburești este lider în topul celor mai vizibile branduri de vin în online în luna mai 2026, informează iqads.ro.Topul...