Free Porn
xbporn
https://www.bangspankxxx.com
voguerre
southampton escorts

Simona Halep s-a calificat în prima finală de Mare Şlem pe iarbă, a 5-a a carierei

Simona Halep s-a calificat pentru prima dată în finala turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, cu scorul de 6-1, 6-3, în 72 de minute, pe Elina Svitolina.

Halep va juca a cincea finală de grand slam, a treia în acest an la un turneu şi cea cu numărul 36 din carieră, la simplu. Simona a câştigat un singur Grand Slam, la Roland Garros, anul trecut.

„E un sentiment grozav, mă simt foarte bine. Sunt fericită că am putut ajunge în finală. Nu a fost atât de uşor pe cât o arată scorul, am luptat din greu, Svitolina e o jucătoare dificilă, e mereu solicitant să joc împotriva ei. Am mai multă experienţă, sunt mai pozitivă pe teren, nu mai renunţ şi încerc mereu să fiu cea mai bună versiune a mea. Nu contează cine va fi adversara din finală, joc pe terenul central la Wimbledon în ultimul eci, asta contează”, a declarat Halep după meci la Eurosport.

În finală, Halep va evolua cu învingătoarea dintre Serena Williams și Barbora Strycova.

Calificarea în finală este recompensată cu 1,175 milioane de lire sterline (1,3 milioane de euro) şi cu 1.300 de puncte WTA. Câştigătoarea trofeului va primi 2,35 milioane de lire sterline (2,6 milioane de euro) şi 2.000 de puncte WTA.

Finalele anterioare jucate de Simona Halep sunt următoarele:

Titluri WTA de simplu: 18 – Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013;

Finale WTA de simplu: 17 – Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.

Singurul român care a mai jucat finale la Wimbledon, la simplu, este Ilie Năstase, în 1972 şi 1976, ambele pierdute.

Stiri recente

Alexandrion Group anunță parteneriatul cu F.C. Universitatea Cluj pentru sezonul 2024-2025

Alexandrion Group anunță semnarea unui nou parteneriat cu Fotbal Club Universitatea Cluj pentru sezonul competițional 2024-2025. Prin această colaborare,...