Ruud şi-a luat revanşa în faţa lui Tsitsipas şi a câştigat titlul la Barcelona

Casper Ruud a reuşit să îşi ia revanșa în fața lui Stefanos Tsitsipas, la Barcelona Open Banc Sabadell, după ce l-a învins în finală, scor 7-5, 6-3.

În urmă cu o săptămână, la Monte-Carlo, Tsitsipas câştiga finala cu Ruud, scor 6-1, 6-4.

Pentru Ruud este al 11-lea trofeu din carieră, primul din 2024.

“Sincer, a meritat aşteptarea”, a declarat Ruud, care a participat la şapte finale anterioare peste nivelul ATP 250 fără să câştige vreun trofeu.

“Multe dintre finalele pe care le-am pierdut au fost dificile, un pic dezamăgitoare, desigur. De fiecare dată când ajungi într-o finală, este totuşi o săptămână bună, aşa că nu poţi fi prea dur cu tine însuţi, dar aceasta a fost o finală care a aşteptat mult timp.

Sunt super bucuros să o fac aici, la Barcelona, în faţa unui stadion plin şi pe Rafa Nadal Court. Este special pentru mine, pentru că l-am admirat toată copilăria, am venit eu însumi aici când eram un băiat de 13 ani pentru a-i vedea pe el şi pe ceilalţi jucând aici. Este un sentiment extraordinar”.

Stiri recente

Andrei Rublev s-a calificat în finala turneului de la Madrid

Andrei Rublev s-a calificat în finala turneului ATP 1000 de la Madrid, după victoria din semifinale obţinută în faţa...