Proiectul privind intonarea imnului naţional la competiţii sportive a fost promulgat

Proiectul de lege care prevede intonarea imnului naţional al României pe stadioane şi alte baze sportive cu ocazia desfăşurării competiţiilor sportive la nivel naţional, doar la finala unei competiţii sau la turneul final, a fost promulgat de către preşedintele Klaus Iohannis.

Conform Administraţiei prezidenţiale, Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 10 din Legea nr. 75/1994 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României de către autorităţile şi instituţiile publice.

Proiectul de lege a fost adoptat, în 4 aprilie, cu unanimitate de voturi, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional. Iniţiativa a fost adoptată de Senat în septembrie 2016.

Proiectul a fost depus după ce, în ianuarie 2016, la meciul de baschet feminin Sepsi Sfântu Gheorghe – U Cluj a fost intonat imnul Ţinutului Secuiesc, după imnul României, jucătoarele din Cluj plecând de pe arenă. În urma acestui scandal, ministrul Sportului de la acea vreme, Elisabeta Lipă, a dat o circulară, în care atrăgea atenţia că, potrivit legii, imnul se intonează doar în cazul competiţiilor sportive internaţionale.

 

Stiri recente

Ekaterina Alexandrova, în semifinale la Miami Open, după ce a învins-o pe Jessica Pegula

Ekaterina Alexandrova s-a calificat în semifinale la Miami Open WTA 1000, după ce a învins-o, scor 3-6, 6-4, 6-4,...