Kit Harington, care interpreta acest personaj pe când a fost exilat din Westeros, ar urma să-şi reia rolul

Mai multe seriale derivate din universul „Game of Thrones” creat de George RR Martin sunt deja programate.

„House of the Dragon” trebuie să fie difuzat din august şi 3 prequel-uri animate sunt de asemenea prevăzute.

Dar serialul dedicat lui Jon Snow ar fi primul care s-au desfăşura după evenimentele care au închis „Game of Thrones”. Finalizat în 2019 după al optulea sezon care a împărţit mult fanii.

Personajul Jon Snow crease deja surpriza după ce a fost înviat în curul unui sezon precedent.

Vestea unei posibile continuări a fost distribuită de fani vineri, unii fiind bucuroşi la ideea revederii unuia dintre protagoniştii cei mai marcanţi din „Game of Thrones”. Alţii întrebându-se despre logica acestei decizii după un episod final decepţionant după părerea lor.

După lansarea sa în 2011, serialul care aliniază familii nobile ce se sfâşie reciproc, lupte epice, dragoni şi scene de sex, a fost un succes total. Câştigând în total 59 de premii Emmy, un record.

George RR Martin nu a terminat seria romanelor după care a fost adaptat serialul. El a semnat anul trecut cu HBO un contract. Care ar ajunge la câteva zeci de milioane de dolari potrivit presei de specialitate. Pentru a dezvolta seriale în universul „Game of Thrones” şi în altele.