Patrick Mouratoglou și jucătoarea din WTA care l-a impresionat: „E o ucigașă”

Patrick Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep, e atent la circuitul WTA deși românca e suspendată provizoriu pentru dopaj.

El este impresionat de Iga Swiatek, care după părerea antrenorului grec joacă la cel mai înalt nivel.

Swiatek a câștigat săptămâna trecută turneul de la Doha și Mouratoglou a catalagat-o ca fiind o „ucigașă”.

„Parcursul ei a fost unul impresionant. Am văzut că nu a dorit să cedeze nici măcar un game în toate meciurile jucate, a luptat pentru fiecare punct ca și cum i-ar fi depins viața de acest lucru.

Începutul ei de sezon nu a fost deloc bun, adică era evident că era destul de nervoasă. I-a fost mai greu să facă față presiunii, iar rezultatele au fost dezamăgitoare pentru standardele ei ridicate.

Modul în care a jucat la Doha a fost unul incredibil. A spus ceva de genul: băieți, m-am întors la cel mai bun nivel al meu. Ce vreau să spun este că victoria este una, dar scorurile reușite împotriva acelor jucătoare vorbesc de la sine.

Am văzut cea mai bună variantă a polonezei, Iga cea care este o ucigașă”, a declarat Patrick Mouratoglou pe rețelele sociale.

Stiri recente

U BT Cluj, campioană pentru a şasea oară consecutiv la baschet masculin

Campioana U BT Cluj a câştigat, pe teren propriu, în faţa a 10.000 de fani, cel de-al şaselea titlu...