Mirel Rădoi: E momentul să demisionez

Mirel Rădoi a anunţat, după eliminarea din Cupa României, că demisionează din funcţia de antrenor al Universitatății Craiova.

“Sunt dezamăgit atât de tare încât să îmi dau demisia în seara asta. Acum anunţ asta, mă voi duce să anunţ şi jucătorii. Cred că e momentul să demisionez din punctul meu de vedere. Rezultatul din seara asta nu ne-a avantajat.

Şi chiar dacă echipa rămâne pe poziţie de play-off, calificarea mai departe în Cupa României era importantă. Iar eu nu cred că la momentul de faţă mai pot aduce un plus la nivel de echipă, de club. Nu neapărat la nivelul jucătorilor… pentru că între mine şi ei niciodată nu a fost nimic.

Posibil să fiu considerat laş că părăsesc corabia, dar, decât să o scufund… cred că abandonând-o poate să iasă la liman”, a afirmat Rădoi la Orange Sport.

Rădoi nu acceptă ca preşedintele clubului, Sorin Cârţu, să îi spună ce să facă la antrenamente şi la meciuri.

“Semnalele care au fost în seara asta din partea conducerii au fost clare. Rezultatele nu vin ca o consecinţă a unui joc slab. Dacă m-aş lua după nea Sorin, aşa se pare.

Dacă preşedintele clubului face evaluări din acestea publice şi nu cu mine, atunci o să îi dau lui ID-ul ăla , ca să vină înapoi dânsul.

Şi nu le-am acceptat de la nimeni. Eu nu spun că am ceva cu nea Sorin, eu spun lucrurile care m-au deranjat, nu e niciun fel de problemă”.

Rădoi (41 de ani) a fost instalat la 9 august la conducerea tehnică a formaţiei Universitatea Craiova, când l-a înlocuit pe Laszlo Balint. El a preluat echipa pe locul 9 al clasamentului Superligii şi a lăsat-o pe poziţia a 5-a.

Universitatea Craiova a fost învinsă, cu scorul de 2-1, de FC Argeş şi a fost eliminată din faza grupelor Cupei României.

Stiri recente

Bergodi – E cel mai greu moment al carierei mele în România

Cristiano Bergodi a spus după înfrângerea Rapidului cu Sepsi din în play-off-ul Superligii că este cel mai greu moment...