Lehecka, în semifinalele Madrid Open, după ce Medvedev a abandonat

Jiri Lehecka s-a calificat în semifinalele Madrid Open, după ce Daniil Medvedev, numărul 4 ATP, a abandonat după un set, accidentat la coapsa dreaptă.

Medvedev, care a fost tratat mai întâi în afara terenului după doar cinci game-uri şi apoi masat din nou în partea superioară a coapsei drepte două game-uri mai târziu, s-a retras.

După ce a pierdut primul set cu 4-6 în aproximativ 40 de minute, având în mod evident probleme de deplasare şi de echilibru.

În vârstă de 22 de ani, Lehecka a ajuns pentru prima dată în semifinalele unui Masters 1000.

În turul precedent, cehul îl învinsese pe Rafael Nadal chiar în ultima apariţie a campionului spaniol la turneul de la Madrid.

Pentru un loc în finală, Lehecka îl va înfrunta pe canadianul Felix Auger-Aliassime, care a beneficiat de retragerea numărului 2 mondial Jannik Sinner, accidentat la şoldul drept.

Stiri recente

CFR Cluj e vicecampioana României. Ardelenii au învins Farul cu 5-1

CFR Cluj e noua vicecampioană a României după ce a învins Farul Constanţa, 5-1, în ultima etapă a play-off-ului...