Halep – Buzărnescu, în turul doi la Wimbledon

Mihaela Buzărnescu, locul 53 WTA, s-a calificat în turul doi la Wimbledon, fază în care o va întâlni pe Simona Halep.

Buzărnescu a trecut în runda inaugurală de Jessica Pegula (SUA), locul 72 WTA, scor 6-4, 6-4, după o oră şi 21 de minute.

În turul doi, Buzărnescu va evolua în compania Simonei Halep, care conduce cu 1-0 în întâlnire directe.

Simona Halep s-a întâlnit cu Mihaela Buzărnescu pe vremea când era junioară. Fostul lider WTA s-a impus, în 2008, cu 6-3, 6-0, în primul tur al turneului ITF de la Monteroni D’arabia.

Calificarea în turul al doilea este recompensată la Wimbledon cu un premiu de 72.000 de lire sterline şi cu 70 de puncte WTA.

Simona Halep, locul 7 WTA, a învins-o, cu scorul de 6-4, 7-5, pe Aliaksandra Sasnovici, locul 36 WTA, calificându-se în turul al doilea al turneului de la Wimbledon.

Stiri recente

Meci de pregătire pentru tricolori cu R. Moldova în octombrie, prima întâlnire în România între cele două reprezentative

Reprezentativa României va disputa pe 9 octombrie un meci de pregătire contra selecţionatei Republicii Moldova. Partida se va disputa...