Fostul premier italian Silvio Berlusconi a murit

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a murit luni la Spitalul San Raffael din Milano, la vârsta de 86 de ani.

Il Cavaliere, cum era supranumit în Italia, a fost un om de afaceri înainte să fie şeful al trei guverne, timp de nouă ani, un record.

Născut în 1936 la Milano, el a înfiinţat grupul de presă Mediaset, al cărui acţionar principal era.

Născut la Milano în 1936, într-o familie din clasa de mijloc, Berlusconi și-a început cariera în afaceri în domeniul dezvoltării imobiliare, înainte de a fonda Mediaset, cel mai mare post de televiziune comercial din Italia, notează The Guardian. De asemenea, a deținut clubul de fotbal AC Milan între 1986 și 2017.

Forza Italia a fost fondată în 1993. Un an mai târziu, Berlusconi a fost primul premier ales fără să fi deținut anterior o funcție guvernamentală, iar cel de-al doilea mandat al său, între 2001 și 2006, este cel mai lung mandat al unui lider italian de la cel de-al doilea război mondial încoace. El a revenit la putere în 2008, dar a fost forțat să demisioneze în 2011, pe fondul unei crize grave a datoriilor.

Berlusconi a fost condamnat pentru fraudă fiscală la sfârșitul anului 2012, pentru care și-a ispășit pedeapsa de un an de zile prestând muncă în folosul comunității cu jumătate de normă la un azil din Milano. Interdicția sa de a candida a fost ridicată la timp pentru alegerile generale din 2018, când Forza Italia a candidat în coaliție cu Liga și Frații Italiei, dar nu a reușit să atingă procentul de 40% necesar pentru a guverna.

În 2019, Berlusconi a obținut un loc în Parlamentul European, iar la alegerile generale din octombrie 2022 partidul său a revenit la putere într-o coaliție condusă de Brothers of Italy a Giorgiei Meloni. Berlusconi a fost ales, de asemenea, senator.

Supranumit Il Cavaliere (Cavalerul), Berlusconi a fost adesea considerat „făuritorul de regi” din politica italiană.

Stiri recente

Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986, a încetat din viaţă

Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, a încetat din viaţă, marţi, la vârsta...