Te asteptam si pe retelel sociale

Business

Eva Ionescu (simplu) și Andreea Komarov (dublu) au acces până în finalele Dr. Oetker Junior Trophy

Eva Ionescu (Tenis Club Curtea de Argeș) a acces până în finala celei de a IX-a ediții a Dr. Oetker Junior Trophy, fiind învinsă cu scorul de 6-4, 6-3, de Julia Stosek (Germania).

„A fost un meci greu, adversara mea a jucat bine, dar în final am reușit să câștig. Turneul a fost organizat foarte bine, m-am simtit excelent toată săptămâna. De aceea vreau să mulțumesc organizatorilor și antrenoarei mele care a făcut totul pentru mine și mă bucur că lucrez cu ea”, a declarat Julia Stosek.

Mees Rottgering (Olanda) a câștigat acest turneu, după ce l-a învins în finală, cu scorul de 7-6 (7), 6-1, pe Egor Pletshitev (Rusia). „A fost totul foarte frumos, îmi place și țara.  Mereu consum produse Dr. Oetker acasă. În ceea ce privește turneul, a fost foarte bine organizat, într-o locație frumoasă, iar persoanele din teren, cat si din afara lui, au avut o energie frumoasa”, a declarat Mees Rottering.

 

Dublul Nastasija Nesterovic/ Julia Stusek (ambele din Germania) a câștigat turneul, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-4, 6-3, perechea Andreea Komarov (România)/ Amelie Hejtmanek (Germania). „A fost super totul. M-am simțit foarte bine, organizarea a fost bună, pentru că am jucat pe toate tipurile de vreme, dar totul a fost pus la punct. (Julia)
Organizarea a fost foarte bine pusă la punct, de asemenea, orașul este fost frumos. M-am simțit bine aici. (Nastasija)”.

La băieți, perechea rusă Timofei Derepasko/ Egor Pleshivtsev a câștigat competiția, după ce a învins în finală, cu scorul de 6-1, 0-6, 10-6,  dublul Lieven Mietusch (Germania)/ Maxim Mrva (Cehia).

Directorul turneului, Cătălina Cristea: „Meciurile au mers conform programului. Finalele de simplu s-au jucat la CNT. Pentru cele de dublu am rezolvat la alt club, din cauza vremii. A fost o săptămână extrem de frumoasă, în care copiii au fost fericiți. Mulțumim Dr. Oetker, sponsor cu ajutorul căruia putem ține acest turneu. Tennis Europe a redus numărul de participanți la jumătate de pe tablourile de particpare. A fost un turneu foarte bun și toată lumea a fost mulțumită. Este un nivel foarte bun, turneu de categoria I. De aici se nasc și se lansează viitorii campioni”. Trofeul ”Fair Play in memoriam Florența Mihai” a fost acordat de către Cătălina Cristea, Director de Turneu la Dr. Oetker Junior Trophy, sportivului rus Egor Pleshivtsev

A IX-a ediţie a Dr. Oetker Junior Trophy, competiţie internaţională din cadrul Tennis Europe, categoria 1, are loc în cursul acestei săptămâni, la Centrul Național de Tenis (CNT) din Bucureşti.

Informații despre turneul la care participă 64 de jucători din 10 țări pot fi găsite pe juniortrophy.ro. Sponsorul principal este Dr. Oetker Romania, iar promotorul competiției este Harmony Advertising.

 

Pentru informații sau colaborări ne puteți contacta la:

Email: contact@clubulmedia.ro

Telefon: 0744525607

Comanda o campanie de advertoriale premium cu link-uri dofollow catre site-ul tau pentru a obtine rezultate bune in SEO si Brand-Awareness.

O publicatie marca Clubul Media.

Recomandarea noastra: