După ce a fost convocat la naţională la 41 de ani, Ibrahimovic îi poate depăși recordul lui Zoff

Zlatan Ibrahimovic (41 de ani) a fost convocat la naţionala Suediei, el putând doborî recordul de longevitate stabilit de Dino Zoff în 1983.

Ibrahimovic se află în lotul naţionalei Suediei pentru meciurile cu Belgia şi Azerbaidjan, din preliminariile pentru Euro 2024, meciuri care se vor disputa la sfârşitul lunii martie.

Născut în ziua de 3 octombrie 1981, Ibrahimovic ar putea doborî recordul de longevitate al legendarului portar Dino Zoff, stabilit la 29 mai 1983 chiar într-un meci cu Suedia.

Zoff a devenit atunci cel mai bătrân fotbalist care a disputat un joc din calificările europene, la 41 de ani, trei luni şi o zi.

Dacă va juca în meciul din 24 martie, de la Stockholm, cu Belgia, Ibrahimovic îi va depăși recordul lui Zoff, urmând să joace la 41 de ani, cinci luni şi 21 de zile.

 viewscnt

Stiri recente

România a urcat pe locul 43 în clasamentul FIFA, după calificarea la Euro 2024

Naţionala de fotbal a României a urcat cinci poziţii şi se află pe locul 43 în clasamentul FIFA dat...