Delegaţia României de la Euro 2024 a fost primită în recepţie la Primăria Würzburg

Delegaţia României în Germania a fost primită în recepţie la Primăria Würzburg, oraşul gazdă al tricolorilor pentru Euro-2024, anunţă frf.ro.

Würzburg este pentru a doua oară gazda unei naţionale la un turneu final după ce, în 2006, aici a fost baza de pregătire a naţionalei Ghanei pentru Campionatul Mondial din acel an. Acest lucru reprezintă o mândrie pentru comunitatea locală, după cum a afirmat primarul oraşului, Christian Schuchardt. Alături de el, au mai luat cuvântul în cadrul evenimentului Consulul General al României la München, Miheia-Mălina Diculescu – Blebea, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi managerul operaţional al loturilor naţionale, Vlad Munteanu.

„Am primit un feedback extrem de pozitiv din partea tuturor colegilor care au călătorit în ultima lună, săptămână de săptămână, aici în Wurzburg. Suntem foarte fericiţi că am luat această decizie de a alege Wurzburg ca oraş gazdă pentru cantonamentul Echipei Naţionale a României”, a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal.

„Aş vrea să vă mulţumesc sincer pentru primirea călduroasă, pentru zâmbetele pe care le-am văzut în aceste zile şi atitudinea profesionistă faţă de colegii noştri care au implementat proiectul EURO 2024, unul extrem de important pentru noi. Sunt sigur că Wurzburg şi comunitatea de aici vor fi alături de echipa noastră pe parcursul Campionatului European şi vă promitem că vom încerca să aducem pe teren cea mai bună performanţă posibilă”, a spus Vlad Munteanu, manager operaţional al FRF.

La finalul evenimentului, Consulul General al României la München, alături de preşedintele FRF, au semnat în cartea de aur a oraşului.

Foto: FRF

Stiri recente

Cohn&Jansen este agenția anului la Effie Awards România 2024

Desemnată pentru pentru prima dată Agenția Anului în cadrul festivalului Effie Awards România, Cohn&Jansen a obținut 7 trofee pentru 4...