Te asteptam si pe retelel sociale

Editorial

Cei 300 de copii ai lui Hagi

(de Romeo Chiriac)

Printre cele mai dragi amintiri petrecute alături de Gheorghe Hagi au fost întâlnirele din cadrul meciurilor de fotbal cu naționala jurnaliștilor, interviurile exclusive și participarea la diverse evenimente importante.

La capitolul evenimente, nu am să uit niciodată perioada petrecută alături de Hagi și Zidane la Campionatul Mondial de Fotbal Danone. Și mai sunt multe altele.

 

Dar poate cea mai dragă amintire regele Hagi este când i-am înmânat în februarie 2019 premiul la Gala MEDIAFAX 20 de ani, articolul scris de mine atunci poate fi citit AICI.

Și ce mă bucură cel mai tare este că declarația care mi-a dat-o acum 10 ani în interviul pe care mi l-a dat la gală s-a adeverit: „Acum 20 de ani mi-am dorit doi copii, dar pe lângă Kira și Ianis cei care mi i-a dat Dumnezeu, m-am trezit cu încă 300„, făcând referire la copiii pe care îi crește în cadrul academiei care îi poartă numele.

Iar de atunci, cei 300 de copii ai lui Gică au mai salvat cât de cât fotbalul românesc. Că dacă nu, ar fi fost jale…

La Mulți Ani, Gică!

(Foto: mediafaxfoto.ro)

 

Litere volumetrice Volumetrii din alama Banner Oferta de Pret Montaje si decorari materiale publicitare Panouri publicitareSistem pop-up spider Roll-up - https://www.atlasms.ro/

Revista Sport Magazin (sportm.ro) este o publicație a trustului de presă Clubul Media Business


Email: contact@clubulmedia.ro

Telefon: 0744525607

PENTRU A OBȚINE REZULTATELE DORITE ÎN SEO ȘI BRAND-AWARENESS COMANDĂ ADVERTORIALE PREMIUM CU LINK-URI DOFOLLOW CĂTRE SITE-UL TĂU ÎN CELE PESTE 150 DE SITE-URI INTERNE ȘI INTERNAȚIONALE ALE TRUSTULUI DE PRESĂ CLUBUL MEDIA BUSINESS, PRINTRE CARE:


https://businessphilosophy.ro


https://sportm.ro


https://sportprofit.ro


https://totceeaceeste.ro


https://superprofit.ro

O publicație a Clubului Media Business.      

Recomandarea noastra: