Care va fi obiectivul lui Adrian Mutu la Rapid

Adrian Mutu a fost prezentat drept noul antrenor al Rapidului, care s-a despărțit de Mihai Iosif.

Mutu va debuta în acest weekend, când giuleștenii întâlnesc Academica Clinceni, sâmbătă, de la ora 20.30.

Mutu are un obiectiv modest pentru acest sezon și anume evitarea retrogradării.

“Obiectivul a rămas acelaşi, adică să ne salvăm de la retrogradare. Adică să nu avem emoţii, să ajungem la baraj sau ceva… adică vrem să fim la cald cu câteva etape înainte de final. Iar sezonul următor este unul foarte important pentru noi (n.r. – se împlinesc 100 de ani de la înfiinţarea clubului), aşa că vom avea clar obiectiv play-off-ul şi un loc în cupele europene. Acum ne dorim foarte mult să terminăm pe locul 7 sau 8 ca să jucăm acele baraje pentru cupele europene, dar obiectivul trasat lui Adi Mutu este salvarea de la retrogradare”, a spus patronul Victor Angelescu la prezentarea oficială a fostului internațional.

Mutu este la a doua experiență ca antrenor în acest sezon, după ce a pregătit-o pe FC Universitatea Craiova 1948.

Stiri recente

FC Rapid a învins FC Voluntari, scor 4-1. Dugandzic, hattrick și a devenit golgeterul Superligii

FC Rapid a învins, acasă, scor 4-1, pe FC Voluntari, în etapa a XXIV-a din Superligă. Marko Dugandzic a...