Andrei Burcă: Trebuie schimbată mentalitatea

Fundaşul Andrei Burcă a declarat, într-o conferinţă de presă, că la echipa naţională trebuie schimbată mentalitatea, el apreciind că jucătorii trebuie să înveţe să facă faţă presiunii.

“Fiecare meci l-am abordat la victorie, S-au terminat discursurile, acum trebuie să luăm cele trei puncte. Suntem conştienţi că mai avem lucruri de îmbunătăţit, dar acum suntem pe drumul cel bun.

Trebuie schimbată mentalitatea. Am intrat pe teren cu gândul de a nu-i dezamăgi pe fani. Dar acum nu mai avem ce face decât să învăţăm din greşeli.

Cred că încă ne apasă presiunea că nu am fost la un turneu final de atâta timp. Trebuie să învăţăm să facem faţă presiunii, totul ţne de mentalitate.

Se vede pe teren că ne dorim foarte mult să ajungem la un turneu final, ne dorim să ducem un meci, să aducem cele trei puncte, respecţi planul tactic, dar avem nevoie de victorie să ne descătuşăm.

Suntem cu toţii conştienţi prin ce trece fotbalul românesc, este presiune mare pe noi. Suntem un grup unit, o familie şi trebuie să arătăm acest lucru pe teren.

Dacă vom ajunge la un turneu final, înseamnă că avem valoare. Asta vom şti la finalul preliminariilor”, a declarat Burcă.

Partida România – Kosovo, din preliminariile Euro-2024, va avea loc, marţi, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, şi va fi transmisă de Antena 1.

Stiri recente

Stéphanie Frappart va arbitra finala Cupei Greciei

Stéphanie Frappart va arbitra finala Cupei Greciei, dintre Panathinaikos şi Aris FC, care va avea loc în data de...