Aceștia sunt cei mai bine cotați 7 mijlocași centrali din lume

Doi englezi, doi jucători din Serie A, doi jucători de la Barcelona și un german de la Bayern sunt cei mai bun mijlocași centrali din lume, conform estimărilor realizate de specialiștii de la TransferMarkt.com. Oarecum surprinzător, podiumul este dominat de jucători tineri, cu vârste cuprinse între 18 și 21 de ani.

7. Leon Goretzka – 70 de milioane de euro

Goretzka este probabil, unul dintre cei mai compleți mijlocași centrali din lume. Deși este masiv, având o înălțime de 1,89m, este foarte rapid și tehnic, fiind bun atât în faza de atac, cât și în cea defensivă. Fostul mijlocaș al celor de la Schalke are în CV 14 goluri în 41 de meciuri pentru naționala Germaniei, dar în acest sezon a evoluat mai puțin din cauza unor accidentări.

6. Nicolo Barella – 70 de milioane de euro

Campion cu Inter în campania precedentă, Barella continuă să performeze la cel mai înalt nivel și după plecarea lui Antonio Conte și a lu Romelu Lukaku. Deși nu are un apetit deosebit pentru gol, mijlocașul care a bifat 36 de selecții pentru Squadra Azzurra a trimis 10 pase de gol în acest sezon de Serie A.

5. Sergej Milinkovic-Savic – 70 de milioane de euro

Sârbul născut în Spania ar fi avut, probabil, o cotă de piață mult mai mare dacă ar fi evoluat la o echipă mai puternică. Savic este în fiecare sezon curtat de marile cluburi ale Europei, însă Lazio reușește cumva să-l țină pe Stadio Olimpico.

4. Frenkie de Jong – 70 de milioane de euro

Închizătorul olandez al Barcelonei a avut o contribuție mai limitată la fazele de atac ale catalanilor în acest sezon, însă Xavi este extrem de mulțumit de prestațiile sale. De Jong a mărturisit recent că iubește viața în Barcelona și dorește să mai rămână acolo.

3. Jude Bellingham – 75 de milioane de euro

Bellingham are deja 12 meciuri la naționala Angliei, deși nu a împlinit încă vârsta de 19 ani. Fotbalistul a debutat pentru Birmingham City la vârsta de doar 16 ani și 38 de zile și a marcat primul său gol la mai puțin de o lună după debut. Dortmund a văzut potențialul său și nu a ezitat să plătească 25 de milioane de euro în vara anului 2020 pentru a-l aduce pe Signdal Iduna Park. În sezonul actual, Bellingham a marcat de 6 ori și a trimis 13 pase de gol. Bookmakerii se așteaptă ca fotbalistul să plece din Germania în viitorul apropiat, iar destinația favorită la pariuri este Liverpool, cota actuală fiind de ~3.00 la siteurile de pariuri selectate de coduri-bonus.ro.

2. Pedri – 80 de milioane de euro

Pedri s-a bucurat de un sezon de debut excelent la Barcelona în 2020/21, și-a câștigat locul în echipa națională a Spaniei, a participat la Euro 2020 și a câștigat două distincții acordate celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa: Golden Boy și Trofeul Raymond Kopa. Chiar dacă în acest sezon a fost afectat de accidentări, Pedri, acum în vârstă de 19 ani, este considerat ca fiind un viitor jucător de bază al Barcelonei, iar Xavi îi acordă toată încrederea.

1. Phil Foden – 90 de milioane de euro

Phil Foden este cel mai valoros mijlocaș central din lume în acest moment. Internaționalul englez în vârstă de 21 de ani este un produs al celor de la Manchester City. Academia bogatului club deținut de fondul d investiții din Qatar este cunoscută pentru numărul mare de fotbaliști pe care îl recrutează, însă foarte puțin reușesc să facă pasul spre prima echipă, acolo unde chiar și jucătorii care stau pe bancă valorează zeci de milioane de euro. Foden este titular la City și a reușit să marcheze 11 goluri și să ofere 9 pase de gol în actuala campanie.

Stiri recente

Turneu ATP 250 în Capitală, în aprilie 2024

Turneul internaţional ATP 250, dotat cu premii totale în valoare de 600.000 de euro, organizat de Fundaţia Ţiriac, se...