Monte-Carlo Masters de pe Eurosport 2, primul pas în drumul spre spre Roland-Garros

Sezonul de tenis pe zgură este în plină desfășurare, iar pregătirea pentru următorul Grand Slam, cel de la Roland-Garros, începe cu două turnee importante consecutive din ATP Tour.

Serbia’s Novak Djokovic (Bottom) serves to compatriot Dusan Lajovic during their round of 64 tennis match at the Monte-Carlo ATP Masters Series Tournament, on April 16, 2018 in Monaco. / AFP PHOTO / VALERY HACHE (Photo credit should read VALERY HACHE/AFP via Getty Images)

Monte-Carlo Masters începe duminică, 10 aprilie, la ora 14:00 pe Eurosport 2 și va continua zilnic săptămâna următoare de la ora 12:00. Semifinalele sunt programate sâmbătă la ora 14:30, iar finala are loc duminică la 16:00. Barcelona Open, turneu ATP 500, va începe în săptămâna următoare, pe 18 aprilie, iar turneele din Madrid și Roma de luna viitoare reprezintă pregătirea finală pentru Roland-Garros, care începe pe 22 mai.

Luna trecută am avut parte de turnee entuziasmante la Indian Wells și Miami, pe hard. Taylor Fritz și Carlos Alcaraz s-au impus în turneele americane, în direct pe Eurosport. Acum, sezonul de zgură a început, iar principala întrebare este dacă va fi cineva capabil să îl oprească pe Rafael Nadal în căutarea celui de-al 14-lea său titlu la Roland-Garros.

Monte-Carlo va semnala revenirea lui Novak Djokovic în circuitul ATP. Numărul 1 mondial a jucat un singur turneu în acest an, când a fost eliminat surprinzător în sferturile de finală de la Dubai. Djokovic va putea încerca să-și apere titlul câștigat anul trecut la Roland-Garros și va fi unul dintre jucătorii de urmărit în turneele pregătitoare. De două ori câștigător la Monte-Carlo, sârbul va încerca să revină în forță după absențele sale de la Australian Open și de la turneele americane. Djokovic va fi unul dintre favoriții principali la Roland-Garros, acolo unde va avea ocazia să egaleze noul record al lui Nadal de Grand Slam-uri câștigate, 21.

Sezonul european de zgură va fi un test important și pentru tânărul Carlos Alcaraz, pe care experții Eurosport Alex Corretja și Chris Evert îl admiră. „Nadal va trebui să fie la limitele sale pentru a-l învinge pe Alcaraz. Este o situație perfectă pentru el, căci îl va face să-și îmbunătățească jocul și mai mult. Trebuie să găsească o metodă de a-l învinge pe Alcaraz și știe că va trebui să joace la nivel maxim pentru a o face,” a spus Corretja. Evert este de părere că tânărul spaniol va fi un mare jucător: „Ar putea să câștige peste 10 turnee de Grand Slam și să devină numărul 1 mondial. Are tot ce îi trebuie și nu cred că îi va sta nimic în cale.”

Jucătorul de 18 ani este văzut de mulți drept urmașul lui Nadal, iar titlul câștigat la Miami Open săptămâna trecută l-a propulsat drept unul dintre cele mai mari talente ale circuitului. Alcaraz a pierdut chiar cu Nadal în semifinalele Indian Wells și a câștigat ultimul său turneu jucat pe zgură, la Rio, unde a învins jucători precum Matteo Berrettini sau Diego Schwartzman.

Campionul en-titre de la Monte-Carlo, Stefanos Tsitsipas, va fi și el în acțiune în primul său turneu pe zgură al sezonului. Finalistul Andrey Rublev vine după ce a ajuns în semifinale la Indian Wells, iar Casper Ruud se va afla în formă după ce a ajuns în finală la Miami. Alexander Zverev, Felix Auger-Aliassime și Cameron Norrie sunt alți jucători din top 10 care speră să-și înceapă pregătirea pentru Roland-Garros cu dreptul, la Monte-Carlo Masters.

Un sezon de zgură interesant ne așteaptă. Monte-Carlo și Barcelona oferă pregătirea perfectă înaintea Openului Francez, iar ambele turnee vor fi în direct pe Eurosport 2 și pe Eurosport Player, unul după altul, din 10 aprilie.

Program turnee de tenis pe Eurosport:

  • 10-17 aprilie: Rolex Monte-Carlo Masters (ATP 1000)
  • 18-24 aprilie: Barcelona Open Banc Sabadell (ATP 500)
  • 1-8 mai: Mutua Madrid Open (ATP 1000)
  • 8-15 mai: Internazionali BNL d’Italia (ATP 1000)
  • 22 mai – 5 iunie: Roland-Garros (Grand Slam)

Stiri recente

Cozmiuc şi Bejan, medalie de aur la dublu rame la CM de canotaj

Echipajul de dublu rame (M2-), compus din Marius Cozmiuc şi Sergiu Bejan, a cucerit medalia de aur la CM...