Tricolorele merg cu gândul la medalie la tenis de masă la JO Paris

Echipa feminină de tenis de masă a României s-a calificat la Jocurile Olimpice, ajungând în sferturile de finală ale Campionatului Mondial de la Busan.

“Suntem foarte bucuroase pentru această calificare la Jocurile Olimpice, care a venit direct de la acest Campionat Mondial. A fost obiectivul principal, suntem bucuroase şi nu vrem să ne oprim aici.

La fiecare concurs demonstrăm că suntem o echipă foarte puternică, iar la Paris mergem cu gândul către medalia mult dorită”, a declarat Adina Diaconu, componenta lotului care a adus punctul necesar victoriei cu Egipt, potrivit FR Tenis de Masă.

Bernadette Szocs a redat cum a fost abordat meciul din optimi cu Egipt şi a vorbit despre sfertul de finală cu Japonia, pentru medalia mondială.

“A fost un meci greu, ne-am pregătit din toate punctele de vedere. Am avut o şedinţă înainte de meciul cu Egipt să vedem cum să facem foaia şi a ieşit extraoardinar. Tot timpul e important să fim o echipă unită şi e important cum ne înţelegem şi în afara sălii, iar de fiecare dată am ştiut să ne ajutăm. Cu Japonia dăm tot, pentru că este o medalie aşteptată”, a spus Szocs.

În sferturile de finală ale Campionatului Mondial, tricolorele vor întâlni Japonia, joi, de la ora 13:00.

FOTO: FR Tenis de Masă

Stiri recente

David Popovici, patru medalii de aur la Campionatul Național

David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot...