Situații în care am profitat de funcția Early Cashout la pariuri sportive online

0
124

Unul dintre principalele avantaje ale pariurilor online e reprezentat de faptul că poți închide un pariu în desfășurare în orice moment îți dorești. Această facilitate se numește Cash Out, sau Early Cash Out.

Dacă „simți” sportul pe care pariezi, urmărind jocul îți dai seama spre ce deznodământ se îndreaptă. Nu am pretenția că sunt cel mai mare specialist într-ale fotbalului, nu am practicat acest sport, dar am văzut „câteva” meciuri la viața mea, pe stadion sau de la televizor.

Urmăresc oricum meciul

Când joc live, aștept să văd minim 10 minute din meci înainte de a plasa pariul. Este timp de ajuns să văd care sunt formațiile reale, nu cele probabile, cum sunt organizate echipele în teren, ce intenții au antrenorii, care este determinarea fotbaliștilor ș.a.m.d. Deși e mai periculos să joci la pariuri live, eu cred că la acest tip de pariuri ai șanse mult mai bună de câștig decât la cele pre-meci. În plus, oricum trebuie să văd partida. În cazul în care intervine o schimbare care să îmi pună în pericol pariul, reacționez imediat și dau Cash Out.

Nu am rămas cu buza umflată

Nu pot să uit un meci jucat acum trei ani în Belgia. Așteptasem 15 minute ca să prind o cotă mai bună pe victoria favoriților. Când am considerat că pariul are valoare, am mizat 100 de lei. Echipa mai bună a ratat un penalty în prima repriză, în care a avut și două bare. A deschis scorul imediat după pauză, iar apoi a mai ratat un penalty și a mai avut o bară. În fotbal există o vorbă: „ocaziile se răzbună”. Chiar dacă cealaltă echipă trecuse doar de câteva ori de centrul terenului, fără să pună în pericol poarta favoriților, mi-a fost teamă pentru pariul meu. În minutul 80, am apelat la Cash Out încasând un profit care se apropia destul de mult de cel tipărit pe biletul electronic. În prelungiri, în urma unei centrări banale, favoriții și-au dat autogol și s-a terminat 1-1!

În exemplul de mai jos nu prevestea nimic golul egalizator. Pur și simplu a fost vorba de intuiție. În schimb, la primul FCSB vs Dinamo din sezonul 2018-2019, cine a pariat pe victoria „roș-albaștrilor” a plâns după bani, cu câteva excepții. Nu m-am numărat printre cei care au fost lăsați cu buza umflată de golul egalizator al lui Popescu, din prelungiri, chiar dacă mizasem o sumă mai mare pe victoria gazdelor, pentru a face rulajul la un bonus înregistrare Fortuna. Am văzut că FCSB nu era în stare să țină de minge după ce trecea în avantaj pe tabelă, așa că am închis pariul imediat după al doilea gol al lui Florinel Coman. Dacă aveai idee de fotbal, era foarte clar că Dinamo va egala a treia oară… aviz celor de pe banca tehnică a lui FCSB!

O altă utilizare a funcției

Cash Out poate fi folosit și ca să faci „speculă”. De exemplu, pariezi pe total goluri într-un meci în care probabilitatea să se înscrie peste 2 goluri este apropiată de probabilitatea să se înscrie sub 2 goluri. De multe ori am mizat pe „over”, la o cotă de 1.90 – 2.10. Dacă s-a marcat repede, în primul sfert de oră, am închis pariul și am avut profit destul de bun în condițiile unei mize mai mari. De asemenea, am pariat pe egal în partide echilibrate între echipe cu atacuri slabe și am dat Cash Out când am considerat că jocul „curge” spre marcarea unui gol.

Am prezentat doar câteva situații în care am profitat de funcția Early Cashout la pariuri sportive online. Îți recomand să nu ignori această facilitate, pentru că te poate scuti de multe pierderi.