Te asteptam si pe retelel sociale

Sporturi

Simona Halep a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler

Simona Halep, primul român care a câştigat turneul de tenis de la Wimbledon, a fost decorată de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler.

„Avem în faţa noastră o mare campioană, care a oferit românilor o mare bucurie şi un exemplu de nepreţuit. Dragă Simona Halep, aţi scris o pagină importantă din istoria tenisului românesc în doar 55 de minute la Wimbledon. Vă felicit din toată inima. A fost mai mult decât un meci, a fost o lecţie de concentrare, de forţă fizică şi ambiţie. Vă mulţumesc în numele românilor, pentru modul în care promovaţi ţara noastră şi sportul românesc. Doamnă şi domnule Halep, vă felicit, pentru că aţi crescut nu doar un mare sportiv, ci un om minunat, cu o conduită exemplară pe teren şi în afara lui. Felicit şi echipa care i-a fost alături. Simona Halep este deja una dintre cele mai iubite sportive din toate timpurile, prin puterea exemplului, reprezentaţi un mare model pentru toţi tinerii. Dragă Simona, performanţa la care aţi ajuns este datorită dumneavoastră şi familiei. Cel mai recent exemplu este că aţi câştigat un turneu pe iarbă, deşi nu avem aşa ceva în România. Vă doresc să aveţi parte de succes în tot ceea ce faceţi. De azi înainte când spui Halep spui România şi când spui România spui Halep. Vă felicit şi vă mulţumesc”, a declarat preşedintele Iohannis.

„Vă mulţumesc. Este o mare onoare. Sper să inspir copiii, să le transmit plăcerea de a practica acest sport, care te ajută şi la dezvoltarea personală. Mulţumesc familiei mele, antrenorilor mei, echipei mele, lui Daniel Dobre, dar şi lui Darren Cahill, românilor de pretutindeni, mulţumesc pentru energia pozitivă. Sunt mândră că sunt româncă, sper să inspir toţi copiii pe mai departe. Sunt foarte emoţionată, este mai greu ca la finala de la Wimbledon”, a declarat la rândul său Simona Halep.

Înainte de acordarea distincţiei a fost intonat imnul României.

La ceremonia de la Cotroceni au fost prezenţi familia Simonei Halep, dar şi fostul tenisman Ilie Năstase.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, la 13 iulie, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc. Halep a cucerit anul trecut turneul de la Roland Garros.