Sabalenka a urcat pe locul 2 WTA, iar Halep a coborât pe 15. Urcare pentru Gabi Ruse la dublu

Arina Sabalenka a urcat pe locul 2 WTA, după ce a câştigat Australian Open, cu 6.100 de puncte, după liderul WTA, Iga Swiatek, cu 10.485 puncte.

Locul 3 în clasament este ocupat de Ons Jabeur (5.210 puncte), urmată de Jessica Pegula (5.000) şi de Caroline Garcia (4.645).

După o coborâre de 3 poziţii, Simona Halep, suspendată provizoriu pentru dopaj, este pe locul 15, cu 2.141 puncte. Irina Begu a urcat trei locuri şi se află pe 27, cu 1.472 puncte.

Sorana Cîrstea a coborât 19 poziţii şi este pe locul 61 (906 puncte), în timp ce Ana Bogdan este tot în cădere, de cinci locuri, fiind pe 68, cu 840 puncte.

La dublu, Gabriela Ruse, semifinalistă la Australian Open alături de Marta Kostiuk, a urcat 49 de locuri, fiind pe 40, cu 1.617 puncte.

Următoarea româncă în clasamentul de dublu este Monica Niculescu, pe 45, în urcare 8 locuri, cu 1.500 puncte.

Stiri recente

Tricolorii la Euro 2024: Echipele de start la meciul Belgia – România

Echipele de start la meciul Belgia – România, de la Koln, programat la ora 22.00, în grupa E a...