România, victorie cu Chile de Ziua Naţională, în primul meci de la Campionatul Mondial

Naţionala de handbal feminin a României a debutat cu victorie, la Herning, în grupa E a Campionatului Mondial, găzduit de Danemarca, Suedia şi Norvegia.

Tricolorele s-au impus categoric, cu scorul de 44-19 (25-6).

Principalele realizatoare au fost Buceschi 6 goluri, Dindiligan 5, Ostase 5, Seraficeanu 5, Dincă 4. Din echipa Chile s-au remarcat Paul 4, Parra Parra 4.

Căpitanul Cristina Neagu, aflată încă în recuperare după o accidentare la genunchi, nu a jucat.

Toate jucătoarele tricolore au intrat pe teren şi au marcat, iar principalele realizatoare au fost Buceschi 6 goluri, Dindiligan 5, Ostase 5, Seraficeanu 5, Dincă 4. Din echipa Chile s-au remarcat Paul 4, Parra Parra 4.

România va juca următoarea partidă duminică, în compania Serbiei, iar ultima din grupa preliminară E va fi în 5 decembrie, cu Danemarca.

Obiectivul naţionalei antrenate de Florentin Pera este o clasare în primele opt locuri, performanţă care i-ar permite să participe apoi la turneele preolimpice din luna aprilie 2024.

România este singura naţiune din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial, care a ajuns la ediţia a 26-a. Din cele opt grupe preliminare a câte patru echipe, primele trei clasate se vor califica în grupele principale, de unde locurile 1-2 intră în sferturi.

Echipa tricoloră ar urma să joace în grupa principală III, cu meciuri programate în 7, 9 şi 11 decembrie. Sferturile de finală vor avea loc 12-13 decembrie, semifinalele în 15 decembrie, iar finalele pentru medalii în 17 decembrie.

Palmaresul naţionalei României la Mondiale include patru medalii: aur – 1962, argint – 1973, 2005, bronz – 2015. La ediţia din 2021, România s-a clasat pe locul 13, iar titlul mondial a revenit Norvegiei.

La 35 de ani, căpitanul Cristina Neagu este singura jucătoare din lume care a primit de patru ori distincţia ”IHF World Player of the Year”, în 2010, 2015, 2016 şi 2018. Ea a anunţat că va fi ultimul său Campionat Mondial şi că speră să-şi încheie cariera cu participarea la Jocurile Olimpice de la Paris.

Deţinătoarea trofeului mondial este Norvegia.

Stiri recente

Eveniment dedicat presei sportive, la magazinul Alexandrion Experience

Un eveniment dedicat presei sportive a avut loc la magazinul Alexandrion Experience. Unde s-a socializat, s-a vorbit despre...