Rapid ofera 1 milion de euro pentru Prepelita

De aproape doi ani, Andrei Prepeliţă este subiectul principal de transfer de la FC Argeş – ba la Steaua, ba la Dinamo, ba la Poli Timişoara, ba la Rapid. Din partea acestor cluburi nu a fost însă nicio ofertă concretă, ci doar discuţii şi tatonări. Până în această iarnă, când Rapid s-a dovedit a fi decis să-l cumpere.

Ultima ofertă pentru Prepeliţă a fost făcută zilele trecute din partea Rapidului. Şi este fermă: 1.000.000 de euro, plus atacantul Burdujan. Patronul Cornel Penescu şi antrenorul Dorinel Munteanu consideră oferta bună şi sunt de acord cu transferul, dar nu acum, ci la sfârşitul acestui campionat. Acum aste exclus să-l dăm. Am vorbit cu cei de la Rapid şi le-am explicat că suntem într-o situaţie disperată în clasament şi de aceea avem nevoie de Prepeliţă până la vară, a declarat Cornel Penescu pentru cotidianul Observator Argeşean.

Astfel, şansele ca acest transfer să se realizeze sunt destul de mari, mai ales că fotbalistul doreşte din toată inima să evolueze în Giuleşti: Dorinel mi-a spus că nu este de acord să plec acum, ci la vară. îmi doresc să joc la Rapid, unde aş avea posibilitatea să lupt pentru primele locuri, însă nu sunt disperat să mă transfer acum. Sper ca la vară să ajung să joc cu Rapid în Liga Campionilor, iar FC Argeş să nu retrogradeze. Ar fi perfect!.

Stiri recente

Dublul Cristian / Moratelli s-a calificat în semifinale la Transylvania Open, după ce a învins perechea Begu / Cîrstea

Dublul Jaqueline Cristian / Angelica Moratelli s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Cluj, Transylvania Open.Jaqueline Cristian şi...