Ramona Coman: Până şi deciziile în business le iau mai bine după o alergare serioasă

0
58

Ramona Coman (40 de ani), de profesie jurist şi proprietara a unei companii imobiliare, povesteşte despre cum sportul poate fi început la orice vârstă, în orice context şi cum poate o alergare să te ajute chiar şi în luarea celor mai bune decizii de business.

Originară din Sibiu, ea îşi va începe seria de competiţii sportive anul acesta cu Crosul pentru Viaţă, ce va avea loc sâmbătă, 17 martie, în Parcul IOR din Capitală. Linia de start pentru Ramona s-a trasat în octombrie 2014, îşi aminteşte exact: soţul meu mi-a făcut cadou de ziua mea un abonament la sală, pentru că eu eram veriga slabă din familie la sport. El este sportiv, face judo, antrenează copii la jiu jitsu, iar baieţii noştri fac înot de performaţă. Ori de câte ori ieşeam cu bicicletele, eu mereu rămâneam în urmă, iar ei trebuia să mă aştepte, le luam tot elanul.

Contează cu cine începi să faci sport
Astfel că Ramona a hotărât să intre în ritmul familiei şi a acceptat să alerge la sală, pe bandă. “Eram foarte dezarmată. Stăteam într-un colţ, îmi făceam treaba, însă nu aveam rezistenţă şi eram pe punctul de a renunţa. Atunci s-a concretizat ceea ce numim <antrenorul contează>
în sensul că mi-a propus să fac parte din clasa de athletic routine, un grup care ar face antrenamente într-o zi anume, dar afară”, îşi aminteşte jurista. La început a fost greu, foarte greu. Nu era obişnuită cu efort susţinut, însă spiritul de echipă a motivat-o: Contează foarte mult cu cine începi să faci sport, cine te mobilizează şi mai contează ce vrei tu, să poţi să ieşi din zona de confort. Iar rezultatele nu întârzie să apară. “Nu mi-a venit să cred că am alergat 10 kilometri la Crosul pentru Viaţă de anul trecut! Nu credeam că sunt eu aceea”, povesteşte Ramona. La ediţia de anul acesta, vrea să vadă dacă a evoluat, pentru că îşi caută limita cu multă ambiţie.
Prin povestea ei, ea vrea să încurajeze toţi oamenii, de la cei mai leneşi până la cei mai ocupaţi, să facă sport susţinut, să participe la competiţii de alergare, duatlon sau triatlon. “Acum nu mă mai pot opri”, râde ea, mai ales când se gândeşte la reacţia soţului ei care spune că şi-a făcut-o cu mâna lui.
Mişcarea purifică
Sportul de masă ajută la orice nivel şi la îmbunătăţirea oricărei stări. Ramona Coman îşi aminteşte cum, în 2016, familia ei a avut o cumpănă şi crede că, fără orele de sport de la prima oră, ar fi clacat.
“Mergeam la sală sau în aer liber şi scoteam untul din mine. Parcă purifica, pur şi simplu. Ca să nu mai spun de cum m-a ajutat şi în business. După doar o oră de mişcare, un duş şi haine proaspete, iei mereu deciziile cele mai bune, pentru că eşti detoxifiat, ai încredere mai multă în tine şi ai relaxarea pe care cei încărcaţi n-o au”, explică patroana de agenţie imobiliară.
În contextul unei creşteri simţitoare a participanţilor la competiţii de acest gen, putem vorbi de relansarea sportului de masă în România. “Noi suntem generaţia sportivilor de voie. Suntem foarte mulţi cei care s-au educat şi la capitolele sport, alimentaţie şi stil de viaţă”, conchide ea. Tradus în viaţa ei, asta înseamnă trezirea la ora 6.00, alături de întreaga familie, la 7.00 ajunge la bazin cu băieţii (Tudor – 17 ani, Ştefan – 12 ani), la 8.00 ajunge cu ei la şcoală, iar la 8.15 intră în sala de sport până la 9.30, când începe munca la birou.
 Text integral: adevarul.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here