Te asteptam si pe retelel sociale

Fotbal intern

PONTURI PENTRU PARIURI/ Meciurile de joi din Europa League

GRUPA D

Ventspils – Hertha Berlin X

Într-o grupă dominată cât se poate de autoritar de sporting, Hertha, Heerenven şi chiar Ventspils se luptă pentru poziţia secundă. nemţii au mers şchiopătat în această campanie, la fel ca în campionat, reuşind o singură victorie chinuită (3-2) cu Heerenven. adversara sa porneşte cu un moral ridicat acest meci, ţinând cont că în partida de la Berlin nu s-a înclinat. totuşi, Ventspils este singura formaţie din grupă care nu a obţinut nici o victorie.

Sporting Lisabona – Heerenven 1

Dacă în campionat merge cât se poate de prost, ajungând până la înlocuirea antrenorului, în schimb, în Europa, Sporting are un parcurs reuşit. În cele patru partide disputate, lusitanii au obţinut trei victorii, toate la limită, dar şi o surprinzătoare remiză cu Ventspils (1-1), chiar la Lisabona. Deşi se află deja în primăvara europeană, Sporting va încerca să se impună în faţa lui Heerenven, după ce a câştigat (3-2) şi meciul disputat în Olanda.

GRUPA E

Fulham – ŢSKA Sofia 1

A treia în grupă, Fulham mai poate ataca teoretic şi prima poziţie, cu condiţia unei victorii în disputa cu bulgarii. În tur, la Sofia, meciul a fost egal (1-1) şi fără nici o victorie în patru partide, ŢSKA se vede eliminată din Europa. Meciul va fi condus de o brigadă de arbitri din România, cu Cristi Balaj la centru, Zoltan Szekely şi Adrian Vidan tuşieri, Augustus Constantin şi Istvan Kovacs asistenţi suplimentari şi Mugurel Drăgănescu arbitru de rezervă.

AS Roma – FC Basel 1893 1

Aflaţi pe poziţia secundă în grupă, la două puncte în spatele elveţienilor, “giallorossi” trebuie să învingă pentru a prelua şefia, dar şi pentru a-şi lua revanşa după înfrângerea suferită în prima etapă, când pierdeau cu 0-2 în Ţara Cantoanelor. În cele două deplasări efectuate până acum, echipa lui Thorsten Fink a avut o evoluţie oscilantă, pierzând pe Craven Cottage în faţa lui Fulham, dar a învins previzibil la Sofia. De notat că Basel a mai vizitat “Olimpico” în decembrie 2005, iar jocul contând pentru grupele Cupei UEFA s-a încheiat cu victoria gazdelor, 3-1.

Grupa F

Galatasaray – Panathinaikos 1x

Învingătoare clară în primul meci direct din grupă, 3-1 la Atena pe 17 septembrie, Galata este favorită şi în returul contra grecilor. Formaţia lui Frank Rijkaard este lidera grupei cu 10 puncte, faţă de 9 ale verzilor, şi a evoluat entuziasmant în duelurile europene de acasă în acest sezon: 2-0 cu Tobol Kostanay, 6-0 cu Maccabi Netanya, 5-0 cu Levadia Tallin, 1-1 cu Sturm Graz şi 4-1 cu Dinamo. Turcii sunt deja calificaţi, singura lor motivaţie fiind ocuparea primului loc, şi cum remiza o califică şi pe Panathinaikos, puteţi opta între 1x şi X.

Grupa J

Şahtior Doneţk – FC Bruges 1, peste 2.5 goluri

Calificaţi în primăvara europeană cu două etape înainte de fi nal, minerii lui Lucescu nu au intrat în vacanţă. Şi asta pentru că, deşi se află la cinci puncte în faţa belgienilor, Şahtior încă poate fi detronată din fotoliul de lider de Bruges, cel puţin în teorie. practic, va fi foarte greu, judecând după dispoziţia ofensivă excelentă a gazdelor, care au marcat 14 goluri în primele patru meciuri, primind numai două! 4 dintre acestea le-au dat Raţ & Co. chiar pe arena Jan Breydel din Bruges, acolo unde se impuneau în septembrie cu 4-1. Cu acelaşi scor au pierdut oaspeţii la ultima vizită la Doneţk, în 2004.

Toulouse – Partizan Belgrad 1

Singurii rămaşi în viaţă sunt francezii, care mai pot prinde locul doi şi califi carea în primăvara Europa League. De notat că doar victoria cu partizan le-ar asigura un “decisiv” în ultima rundă la Bruges, un rezultat inferior celui reuşit de belgieni pe Donbass arena fi indu-le fatal. Belgrădenii par victime sigure: sunt deja eliminaţi iar în dreptul lor stă o contraperformanţă pe care a mai bifat-o doar Levski sofi a, anume au 0 puncte după patru etape, golaveraj 5-13. În tur, toulouse a fost mai bună, 3-2.

Grupa K

PSV Eindhoven – Sparta Praga 1

Posesoare a unui moral excelent după dubla victorie contra lui CFR Cluj, sparta praga vine pe stadionul lui psV cu apetitul stârnit, şi ar agrea fără îndoială deznodământul din partida tur, când cele două formaţii nu au putut fi despărţite în capitala Cehiei (2-2). numai că olandezii vor juca la victorie contra spartei, trei puncte garantându-le atât calificarea în 16-imi, cât şi primul loc în grupă. De altfel, PSV este neînvinsă în opt dueluri europene în acest sezon, şi şi-a câştigat toate cele patru meciuri de acasă cu 1-0.

Grupa L

Austria Viena – Athletic Bilbao x2

Gazdele au de partea lor suportul tribunelor, atât cât mai este, însă ascendentul major le aparţine oaspeţilor basci, Athletic fiind nu doar la cinci puncte şi două poziţii mai sus în clasament, ci şi mai sigură pe sine după victoria la scor de forfait din tur. Singura şansă de calificare a austriei ar fi să ia maximum de puncte din ultimele două întâlniri, ceea ce pare îndoielnic. Dar, ţineţi cont, trupa din capitală este neînvinsă de 12 jocuri în Europa pe stadionul Franz Horr, iar în grupă a remizat aici atât cu nacional cât şi cu Werder Bremen.

Werder Bremen – Nacional Madeira 1

Formaţie obişnuită cu înălţimile din Liga Campionilor, Werderul lui Thomas Schaaf se distrează efectiv în Europa League. s-a calificat cu două etape mai devreme, şi nu a pierdut nici un joc, demonstrând, dacă mai era nevoie, că este una dintre favoritele la vechiul trofeu al nou-createi competiţii. Nemţii mai trebuie să îşi asigure matematic locul fruntaş, astfel că vor căuta să tranşeze meciul de pe Weserstadion şi să evite emoţiile din tur, când au condus cu 2-0, au fost egalaţi de lusitani şi s-au impus târziu graţie lui Pizarro.

Citeste mai multe!

Liga Europa

PONTURI PENTRU PARIURI/ Meciurile de joi din Europa League

Grupa A

Dinamo Zagreb – Ajax 1x

La Amsterdam, “lăncierii” s-au impus cu 2-1 graţie unei prestaţii sublime a lui Luis Suarez, golul de onoare al oaspeţilor venind în ultimele secvenţe ale întâlnirii. Cu toate acestea, returul de la Zagreb se anunţă complicat, gazdele având motive să lupte pentru că o victorie le-ar readuce în cărţile calificării şi, mai important, deasupra Ajax-ului în grupă. Dinamo este redutabilă acasă, unde a cedat în competiţia internă doar un egal în şapte dispute, cu un golaveraj năucitor, 31-3.

Grupa B

Slavia Praga – Valencia 2

După ce Slavia i-a dat emoţii pe Mestalla, conducând la pauză şi furând un punct la final, Valencia vine cu lecţiile făcute în capitala Cehiei. O victorie ar echivala cu primăvara de la Praga, ca să facem un joc de cuvinte, Valencia fiind mare favorită la calificare alături de Lille. Ar fi de notat că spaniolii nu vor putea conta pe serviciile lui David Villa, cel mai periculos om al lor, care a văzut roşu acum două săptămâni, dar chiar şi aşa diferenţa de clasă înclină balanţa în favoarea portocaliilor.

Genoa – Lille 2

Vremurile când echipele italiene făceau instrucţie cu cele din Hexagon au apus, iar corecţia pe care i-a aplicat-o Lille trupei genoveze pe 22 octombrie (3-0) este concludentă în acest sens. Ispitit de posibila glorie continentală, clubul din nordul Franţei tratează cu mare seriozitate Europa League, ba chiar în defavoarea Ligue 1. Genoa, în schimb, nu pare capabilă să facă faţă pe două fronturi, dovadă chinurile din ultima perioadă, şi se îndreaptă spre o eliminare timpurie.

Grupa C

Hamburg – Celtic peste 2.5 goluri

După umilinţa de la Viena din startul fazei grupelor, Hamburg a reacţionat în stil de mare echipă, bifând pe lângă o victorie scontată cu Hapoel, şi una foarte importantă contra lui Celtic. Scoţienii sunt lingura de lemn a grupei iar evoluţiile de până acum îi condamnă la eliminare, pentru că realist vorbind este foarte greu să o învingi pe Hamburg pe HSH Nordbank Arena, dacă nu eşti la înălţimea jocului tău. Puteţi miza pe multe goluri în acest meci, nemţii fiind, acasă, o veritabilă maşinărie ofensivă.

Rapid Viena – Hapoel Tel Aviv 2

Din Cenuşăreasa grupei C, în viziunea specialiştilor, Hapoel a ajuns lider-surpriză, la egalitate de puncte cu Hamburg, în timp ce Rapidul vienez, după un succes fabulos în faţa nemţilor şi o remiză pe tărâm scoţian, a deraiat dramatic pe Pământul Sfânt, 1-5. Acest scor îi indică pe evrei favoriţi şi pentru retur, iar “clonarea” succesului de la Tel Aviv ar putea fi cheia unei calificări cu adevărat istorice.

Grupa D

Sporting Lisabona – FK Ventspils 1

Aşa cum anticipam pentru dumneavoastră în avancronica partidei tur, leii lusitani au dispus de Ventspils şi sunt una dintre cele doar trei echipe din Europa League care au acumulat maximum de puncte după 270 de minute, alături de Salzburg şi de şahtior Doneţk. Ventspils nu a fost învinsă nici de Hertha, nici de Heerenveen, dar norocul i s-a înfundat cu Sporting, iar pe Jose Alvalade fotbaliştii lui Paulo Bento vor să se revanşeze în faţa fanilor pentru decepţiile din Liga Sagres.

Heerenveen – Hertha Berlin X

Un singur gol la Berlin a fost suficient să caşte hăul între cele două echipe în clasamentul grupei. Vorbim de încă un eşec dintr-un şir lung pentru Hertha, care şi-ar vinde sufletul în Europa League dacă asta i-ar asigura supravieţuirea în Bundesliga, unde este “lanterna roşie”. şi Heerenveen stă prost în Eredivisie, dar sistemul mai lax din Olanda, cu play-off de retrogradare, îi permite să lase grijile pentru mâine. Totuşi, gazdele sunt fără succes acasă în Europa de patru partide, iar Hertha se va agăţa de măcar un punct, cu disperarea muribundei.

Grupa E

AS Roma – Fulham 1

La prima partidă acasă în grupele Europa League, Roma nu a stat la discuţii cu TSKA Sofia (2-0), dar Fulham este o parteneră de dialog mult mai aprigă. În fapt, egalul scos de “giallorossi” pe Craven Cottage a fost obţinut cu largul concurs al Zeiţei Fortuna, şi al lui Marco Andreolli, omul cu golul în prelungiri. Însă pe “Olimpico” italienii au ocazia să răzbune atât ratările din tur, cât şi toate suferinţele pricinuite de englezi de-a lungul vremii, inclusiv vestitul 1-7 de la Manchester, contra unei adversare totuşi fragile în deplasare.

FC Basel – ŢSKA Sofia 1

Dubla cu TSKA de la mijlocul grupei este mană cerească pentru elveţienii de la FC Basel, care profitând de slăbiciunea sofioţilor au ocazia să se distanţeze în fruntea grupei. Bulgarii au făcut un pas înainte şi doi înapoi, după egalul înregistrat la Sofia cu Fulham cedând atât contra Romei cât şi cu multipla campioană din ţara Cantoanelor, fără să marcheze. Nu ar fi exclus să vedem o sarabandă de goluri, dacă ne luăm după rezultatele înregistrate de roş-albaştri pe St. Jakob-Park de la startul campaniei europene: 3-0 vs. Santa Coloma, 3-1 vs. Reykjavík, 5-1 vs. Baku şi 2-0 în faţa Romei.

GRUPA F

Sturm Graz – Panathinaikos 2

Pentru a spera la şefia clasamentului, Panathinaikos trebuie să învingă în Austria. În momentul de faţă, grecii se află pe locul doi în grupă , la numai un punct de liderul Galatasaray, în timp ce Sturm Graz, cu un singur punct nu prea mai poate emite pretenţii. În runda precedentă, Panathinaikos s-a impus extrem de greu, după golul marcat de Salpigidis din penalty.

GRUPA G

Levski Sofia – FC Salzburg 2

Într-o grupă la prima vedere imposibilă, cu echipe obişnuite cu aerul din Champions League precum Lazio Roma şi Villareal, Salzburg pare marea surpriză. Echipa austriacă deţine şefia clasamentului cu maxim de puncte, astfel că deplasarea din Bulgaria pare una relativ uşoară, Levski aflându-se încă în căutarea măcar a unui egal. În tur a câştigat Salzburg după golul lui Dusan Svento.

Villarreal – Lazio Roma X

Spaniolii aşteaptă revanşa cu sufletul la gură. Dealtfel, doar o victorie împotriva lui Lazio i-ar putea menţine intacte şansele „submarinului galben”. Pentru că cele trei puncte pe care le deţine în cont reprezintă prea puţin într-o grupă în care Salzburg face legea. În meciul de la Roma, Zarate a deschis scorul, Eguren a egalat, iar Rocchi a adus victoria în ultimul minut. De la Lazio lipseşte Matuzalem, eliminat.

GRUPA H

Twente Enschede – Sheriff Tiraspol 1

Grea grupă . Fiecare dintre cele patru echipe are mari speranţe. Clasamentul este dominat de Fenerbahce, dar tocmai echipa cotată cu şansa a patra, Sferiff s-a cocoţat pe poziţia secundă, la egalitate cu Twente. În runda precedentă, nimeni n-ar fi crezut că moldovenii îi vor răpune pe olandezi. Cu toate acestea, Balima şi Franca au adus victoria pentru Sheriff. Pentru a păstra speranţele intacte, Twente este condamnată să învingă.

GRUPA I

AEK Atena – BATE Borisov 1

Este poate cea mai echilibrată grupă, având în vedere că primele două locuri sunt despărţite de codaşe de numai trei puncte. Astfel, cel puţin teoretic, echipa care învinge în acest meci poate urca pe poziţia secundă. Lucru la care visează ultima clasată, AEK Atena. Surprinzător sau nu, BATE a bătut pe propriul teren. Pentru că, după ce grecii au deschis scorul după penaltyul lui Blanco, BATE a marcat în două rânduri prin Pavlov şi Alumona. De la AEK vor lipsi Majstorovic şi Arce eliminaţi.

Everton – Benfica Lisabona 1

Gruparea engleză e în stare de şoc. După ce a administrat patru goluri grecilor de la AEK şi a cîştigat la Borisov, Everton s-a văzut spulberată la Lisabona de o Benfica dezlănţuită. Saviola, în două rânduri, Luisao şi Cardozo, tot de două ori, sunt cei care au semnat ruşinea pentru englezi. Cu toate acestea, Everton se află pe poziţia secundă, la egalitate de puncte cu Benfica, astfel că o victorie acasă împotriva lusitanilor i-ar propulsa pe englezi pe primul loc în grupă.

GRUPA J

FC Toulouse – Şahtior Doneţk 2

Frustrată după eliminarea din UEFA Champions League, şahtior spulberă tot în a doua competiţie continentală. Cu nouă puncte din trei victorii, cu 12 goluri marcate şi doar două primite, echipa lui Mircea Lucescu ştie că o nouă victorie în meciul cu Toulouse o scuteşte de orice griji viitoare. Fernandinho, Hubschman şi Luiz Adriano, în două rânduri, au pus la zid formaţia franceză. Pentru Toulouse, cu patru puncte în cont, o victorie devine vitală în disputa de la distanţă cu FC Brugges.

Partizan Belgrad – FC Brugges X

Jucătorul cu origini sârbeşti, Ivan Perisic a înscris de două ori în poarta celor de la Partizan Belgrad şi FC Brugges a urcat pe poziţia secundă în clasament, chiar dacă la egalitate de puncte cu francezii de la Toulouse. Pentru Partizan lucrurile nu merg prost, ci foarte prost. După ce a ratat la mustaţă intrarea în grupele Champions League, echipa belgrădeană este total depăşită în Europa League unde nu a reuşit să obţină vreun punct. Poate acum.

GRUPA K

FC Copenhaga – PSV Eindhoven 2

Un real echilibru se observă, cel puţin pentru ultimele trei clasate şi în grupa CFR-ului. Danezii s-au înclinat greu la Eindhoven, după un gol înscris târziu de Reis, însă victoria i-a instalat confortabil pe cei de la PSV pe prima poziţie. O victorie olandeză, înseamnă linişte pentru PSV. În schimb, un succes danez ar menţine formaţia din Copenhaga în cărţi, cu pretenţii chiar la poziţia secundă ocupată momentan de Sparta Praga.

GRUPA L

Werder Bremen – Austria Viena 1

În meciul de la Viena, cele două formaţii şi-au împărţit punctele puse în joc, austriecii bifând a doua remiză în grupă. Werder părea că se desprinde lejer în câştigătoare după „dubla” lui Pizaro, însă Austria a reuşit să egaleze prin Sulimani şi Schumacher în ultimul sfert de oră al partidei. Werder are un parcurs remarcabil şi în campionat şi este greu de presupus că germanii le vor ceda măcar un punct vecinilor austrieci la Bremen.

Nacional Madeira – Athletic Bilbao 2

În pofida diferenţei de valoare, a fost un meci extrem de strâns la Bilbao. Echipa portugheză a deschis scorul prin Micael, dar bascii s-au impus în final în urma golurilor reuşite de Etxeberria şi Llorente. Astfel, Athletic stă la numai un punct în spatele liderului Werder, în timp ce formaţia din Madeira are un singur rezultat de egalitate obţinut în deplasarea de la Viena.

Citeste mai multe!