Omul care a fost la un deget de cer. Între premianţii Trofeelor Alexandrion puţini au plutit asupra sportului lor cu relaxarea unui fakir

(de Radu Naum)

Sunt momente din sport pe care atunci când ni le amintim simţim căldura unui soi de fericire prin corespondenţă. Nu am fost noi acolo, nu le-am realizat noi, dar sunt ca şi ale noastre. Tabela cu 1.00 a Nadiei, meciul de handbal cu URSS de la Moscova, finala Stelei din ’86, tuşa din săritură a lui Brânză de la Rio, primul Grand Slam al Simonei. Sunt altele pe care atunci când le revizitezi te ia cu frisoane. Prima finală a lui Halep, a doua finală a lui Halep, ultima finală a Anei Maria, cupele Davis, finala din ’89 (ştim noi care)… Şi puteţi completa. Eu mă întorc din când în când la meciul olimpic pentru aur de la dublu al lui Tecău şi Mergea. O medalie era oricum ceva dincolo de radar. Dar cine se mai gândea la asta odată atins meciul pentru aur?

Horia Tecău şi Florin Mergea, fraţii vitregiţi de un destin comun, reuniţi pentru o nebunie. De partea cealaltă stătea Nadal, unicul, maşina de ticuri şi de titluri. Şi Lopez, pajul lui. Am sperat ca un apucat. Bănuiesc că mulţi au făcut aşa. Am disperat întâi, apoi m-am apucat să cred că, aoleu!, chiar se poate! Ne-au luat un set. Le-am luat un set. Apoi a fost ai noştri au făcut break în decisiv şi…şi… Şi Nadal. L-am urât sincer. Ce-i trebuia dublul?! Patriotismul lui m-a enervat admirativ. Tenisul egoist fix aici trebuia să-şi găsească omul care să moară pentru ţara lui! Nadal a dat chix în turneul individual dar ăsta a fost preţul. Un milionar poate fi un soldat al naţiei lui, s-a mai văzut. Dar neconsolarea rămâne. Şi povestea dulce-amară dintre cei doi ai noştri, care s-a lăsat mai apoi cu vorbe acre. Tecău şi Mergea au fost aproape de absolut, de o victorie pentru care nu am fi avut sistem de măsurare. Altă şansă curând nu va mai fi. Horia tocmai a pus racheta în debara. Are două titluri de Mare Şlem la dublu şi un Turneu al campionilor, dar mai ales are alura unui om care s-a ridicat deasupra sportului, un personaj cu mai multe dimensiuni, cineva cu care poţi vorbi fără să trebuiască să treci prin game, set şi meci. Tecău e genul care pare că traversează anii şi faima fără să se adreseze cu pluralul de majestate atunci când se priveşte în oglindă. Are proiecte. „Îmi doresc să creez un loc unde copiii să se bucure de tenis. Nu știu la ce dimensiune și în ce context. Dar cu siguranță drumul meu se va îndrepta în această direcție!”. Bucuria, iată un proiect!

Imaginea despre asemenea incubatoare de vedete şi conturi grase este a unor locuri de totrtură sportivă în care minori împinşi de la spate de părinţi avizi de succes ajung roboţi cu interiorul scurcircuitat. Tenisul este probabil cel mai alienant sport. Fetele, băieţii sunt adesea singuri, străbătând globul precum sateliţii din frigul cosmic, fabrici de bani şi depresii. Horia pare că a ieşit din acest malaxor întreg şi poate că nu pasiunea, pe care o au toţi, ci bucuria, nevoia zâmbetului, a frumuseţii drumului l-au scăpat de închisorile interioare. Horia n-a atins fericirea la Rio, dar mă gândesc că un om zdravăn la cap ştie că ea stă nu într-un aut sau o tuşă, ci în întregul unei vieţi. Acum începe tot restul vieţii lui. Treaba cu copiii pare de aur în Olimpul care contează la capătul capătului.

Stiri recente

David Popovici, patru medalii de aur la Campionatul Național

David Popovici a câştigat medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului Naţional de înot...