Mihai Covaliu, despre JO Tokyo 2020: “Avem un palmares de aparat!”

0
258

La invitatia Companiei de asigurari Groupama, unul din partenerii oficiali ai forului olimpic, presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman Mihai Covaliu a participat la unul din cele mai importante evenimente anuale ale companiei: intalnirea cu managerii seniori din toata tara, informeazawww.cosr.ro.

Asiguratorii au dorit sa asculte sfaturile si sa afle povestea de viata a unuia din marii sportivi ai Romaniei, ca sursa de inspiratie pentru performanta in cariera lor profesionala.

Ineditul evenimentului a constat in faptul ca presedintele COSR nu a sustinut un clasic discurs motivational, ci a participat la un interviu condus de insusi CEO-ul Groupama Romania, François Coste.

Interviul – un dialog intre doi parteneri, conducatori a doua institutii puternice in domeniul lor de activitate – a fost in fapt o incursiune in viata si cariera campionului olimpic de la Sydney 2000, cu accent pe lucruri de interes precum factorii care motiveaza un performer atunci cand a ajuns pe culme, diferenta dintre dorinta si determinare atunci cand e vorba de succes, cat de acceptabil este esecul si cum este el gestionat sau cat de importanta este relaxarea dupa o perioada incrancenata. Cu hotararea si dezinvoltura caracteristica, Covaliu a raspuns la intrebari si a povestit multe momente din cariera proprie, intamplari spumoase care au incantat intreaga asistenta.

“Avem un palmares de aparat!”

Intrebarile s-au referit si la relatia dintre Groupama si Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, asiguratorii dorind sa afle cum percepe forul olimpic acest parteneriat, cum se desfasoara pregatirile pentru JO din 2020 si care sunt asteptarile pentru aceasta editie.

“Avem un palmares de aparat! Vrem sa fim performanti, vrem din nou sa fim respectati. Si vrem din nou sa castigam medalii”, a punctat presedintele COSR.

Conducatorul Groupama a afirmat in continuare disponibilitatea companiei sale de a sprijini comitetul olimpic pentru programul Samurai, in timp ce oficialul olimpic a declarat ca acest sprijin da sportivilor stabilitate si incredere.

(de Teodor Chiriac)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here