Martin Machoň îi vinde acțiunile de la Rapid lui Victor Angelescu

Antreprenorul și investitorul ceh, Martin Machoň, care a deținut 49% din clubul de fotbal din 2018, când echipa concura încă într-o ligă inferioară, îi vinde pachetul de acțiuni de la Rapid București lui Victor Angelescu, care va deveni proprietarul majoritar al clubului.

În timpul celor 4 ani de colaborare a lui Machoň cu Rapid București, clubul a reușit să revină în topul ligii de fotbal din care fusese retrogradat după colapsul financiar din 2016. Inițial, puțini au crezut în planul ambițios de a readuce clubul în clasament, dar experiența administrativă și pasiunea pentru fotbal a proprietarilor clubului au dat roade, iar fiecare an a dus echipa cu un pas mai aproape de îndeplinirea scopului vizat. Clubul a făcut un pas incredibil avansând din liga a treia în clasamentul de top în doar patru ani. Primul sezon înapoi în top demonstrează că această echipă cu istorie bogată nu a revenit fără ambiții, plănuind să lupte pentru participarea în competițiile europene în următorii ani.

Martin Machoň nu a fost direct implicat în conducerea clubului, motiv pentru care, după ce Rapid a fost promovat în prima ligă, investitorul a decis să-și vândă acțiunile. Ambele părți au căzut de acord să nu comenteze termenii tranzacției. Așadar, clubul va rămâne pe mâinile românilor. Machoň nu plănuiește, momentan, nicio investiție în industria sporturilor și vrea să se concentreze pe dezvoltarea APS România.

„Dezvoltarea Rapid București de-a lungul ultimilor patru ani a fost o mare provocare, însă a susținut totodată și creșterea brandului APS România. Le dorim Rapidului și lui Victor mult noroc în această nouă etapă din istoria clubului și așteptăm cu nerăbdare să vedem echipa la cel mai înalt nivel al competițiilor europene”, a declarat Martin Machoň, CEO APS Group. 

 

 

Stiri recente

Andreeva a câştigat titlul la Indian Wells, după ce a învins-o pe Sabalenka

Mirra Andreeva a învins-o pe Aryna Sabalenka, numărul unu mondial, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-3, în finala turneului...